Category: vilanele

sanitară (Mihók Tamás)

sunt bun cu miceliul i-am dat azi trei piste
părea prea singuratic în ardei
și prea sfios în lume să existe

mi l-am așezat strategic pe reviste
„papă propaganda ce o vrei”
i-am zis miceliului pe una dintre piste

și s-a extins pe paradisurile iehoviste
cât ai număra până la trei
miceliul vrând din lume să existe

ba chiar și iadului catolic să-i reziste
a reușit ca de-alde Dani încolțit de lei
miceliul pe a doua dintre piste

iar când a încetat să se mai miște
deja prinsese și pe sinaxare clei
miceliul vrând în lume să existe

așa îmi fúră devastate din reviste
dar și din cap abnobinabile idei
sunt bun cu miceliul i-am dat azi trei piste
părea prea sfios să-existe

0

Vilanela din Carpaţi (Andrei Dósa)

S-a lăsat blestem peste copiii din Carpaţi,
cu simţuri bete de ţiuitul loviturii încasate,
construiau socialismul, iubiţii noştri taţi.

Chiuşor, ţevi, carbid, tocilari sideraţi
sau bătăuşi, sărbătoream cu bubuieli îndesate.
S-a lăsat blestem peste copiii din Carpaţi.

Spre culmile civilizaţiei, cu pumnii încleştaţi,
stârpind în noi apatia cu gesturi robotizate,
construiau socialismul, iubiţii noştri taţi.

Abrutizaţi sub teroare, acasă nobili sociopaţi,
pentru ce hormonii dragostei în creiere lobotomizate?
S-a lăsat blestem peste copiii din Carpaţi.

Renegau mucoşii plângăcioşi, plini de scuipaţi,
ei erau şefii casei şi aveau negreşit să ne-o arate,
construiau socialismul, iubiţii noştri taţi.

Eroi în câmpul muncii, dar altfel cam defazaţi,
voiau să fie lăsaţi în pace şi să mănânce pe săturate.
Construiau socialismul, iubiţii noştri taţi.
S-a lăsat blestem peste copiii din Carpaţi.

0

Vilanelă (Dina Frînculescu)

nu vom muri ca niște înțelepți pe vârfuri de munte,
este dovada faptului că am deprins decrepitudinea
v-ați acordat consimțământul pentru a fi contactat cu amănunte

proaspătul cântec îți sună ca un topor în frunte,
poate o să ne primenim și noi, dacă schimbăm latitudinea,
nu vom muri ca niște înțelepți pe vârfuri de munte.

nu m-am vopsit niciodată, îți pun în mâncare firele cărunte,
sudo apt get as wasted as possible, asta-i atitudinea,
v-ați acordat consimțământul pentru a fi contactat cu amănunte.

te-ai rătăcit pe cale, pe cărare, dar vine Dina să te descânte,
c-un ochi de foc și cu unul de apă, e made in the EU solitudinea,
nu vom muri ca niște înțelepți pe vârfuri de munte.

turnăm în noi teorii ale conspirației păcălindu-ne-n cuante,
pentru orice pending request avem pregătită platitudinea,
v-ați acordat consimțământul pentru a fi contactat cu amănunte.

o să putem să ne săpăm în spatele curții morminte?
cu mărăcini în piept, am primit certitudinea.
nu vom muri ca niște înțelepți pe vârfuri de munte,
v-ați acordat consimțământul pentru a fi contactat cu amănunte.

0

e ziua mea (Teona Galgoțiu)

e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat
mă trezesc, mă-nțeapă lumina hibernală
mă ridic, nu vreau să crezi că am cedat

nu vreau să crezi că te-am trădat
de un timp mă tot doboară o rafală
e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat

acum 23 de ierni nu-mi amintesc cum am urlat
dar m-agăț în minte de portret cu mamă triumfală
mă ridic, nu vreau să crezi că am cedat

mă ascund din nou adânc în halatul înflorat
observ cuțit perfect și mic aici, în căptușeală
e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat

insecte înghețate îmi amintesc ce am jurat
N-O SĂ CAD PRADĂ ÎN MAREA AMORȚEALĂ
mă ridic, nu vreau să crezi că am cedat

mă bag sub pat, e asediat
lumina mă taie-n diagonală
e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat
mă ridic, nu vreau să crezi că am cedat




e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat
sub pernă descopăr o spirală
m-așteaptă în zăpadă un copil agitat

îl recunosc, s-a plictisit de așteptat
viziunile lui greșite vin năvală
e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat

am tot uitat să ud ce am plantat
pământul mă iartă, primesc harta finală
m-așteaptă în zăpadă un copil agitat

m-așteaptă salvarea într-un corp izolat
și adânc în corp, uitarea matinală
e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat

corpul nu se mișcă, simte că-i supravegheat
e crispat, nu-și mai permite vreo greșeală
m-așteaptă în zăpadă un copil agitat

am uitat tot dar nu-i nimic de speriat
mă pocnește în sfârșit bucuria brutală
e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat
m-așteaptă în zăpadă un copil agitat




e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat
caut răspuns în criza de râs accidentală
dansez, alunec, iar m-am îmbătat

tata nu-mi răspunde, iar ne-am desființat
visez la petrecere lungă, spirituală
e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat

am primit cal frumos de lemn, dar fisurat
îl călăresc prin casă, plănuim o răscoală
dansez, alunec, iar m-am îmbătat

îmi revin viziuni cu spațiu protejat
departe de toate semnele de boală
e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat

o iau la galop, calul meu e speriat
simt zăpușeală, ajung acasă goală
dansez, alunec, iar m-am îmbătat

îmi bag capul în tort, e bun, foarte sărat
găsesc în el sfârșit de vilanelă maniacală
e ziua mea, văd prin mine, ce ciudat
dansez, alunec, iar m-am îmbătat

0

Valentin (Andrei Dósa)

Derivare continuă, Karissa, alcool, Frontin,
panică, nervi secţionaţi de spasme electrice.
M-a folosit şi mi-a tras clapa, frumosul Valentin.

M-a fermecat, avea aură roz până şi-n buletin,
inima mea înconjurată de aurore, ritmuri eclectice.
Derivare continuă, Karissa, alcool, Frontin.

Când eram împreună reuşeam să mă smulg din
nimicnicie, dizolvam furia în practici poetice.
M-a folosit şi mi-a tras clapa, frumosul Valentin.

Seara în club, pe pastile, părul lui blondin
mă ridica în emulsii magenta, trăiri eterice,
derivare continuă – Karissa, alcool, Frontin,

Cum să rămân acolo, departe de durere, nu din,
în sens partitiv, întreagă, uşoară, în ape edenice.
M-a folosit şi mi-a tras clapa, frumosul Valentin.

Ce e apăsarea asta aplicată de un gâde bizantin,
eu nu voiam decât să merg la sigur, ca bolile endemice.
Derivare – sidef marin, cremă de zahăr, satin.
M-a folosit şi mi-a tras clapa, frumosul Valentin.

0

1992 (Florentin Popa)

să nu ne dăm omor? ar fi păcat
băieții bagă pe elektron un four on the floor
venit din viitorul hazy și apropiat

mi se încolăcește între umeri, de smarald,
un șarpe când îmi muști lobii urechilor
să nu ne dăm omor? ar fi păcat

sunt doar un inginer în polo roșu, lăbărțat
gâtul tău – glossy ca un tester de dior
venit din viitorul hazy și apropiat

vin și vinil, și vinilin – și acul apăsat
corbi care-au obosit să strige nevermore
să nu ne dăm omor? ar fi păcat

și suntem praf: împrăștiat de boxe, ridicat
de tălpi, iluminat de leduri, tras în nări
venind din viitorul hazy și apropiat

împinși de bassul de melasă-n perne de brocart
plecați în noaptea cu lumini la subsuori
să nu ne dăm omor? ar fi păcat –
veniți din viitorul hazy și apropiat

0

două vilanele (Radu Nițescu)

Aș fi zis că sînt mai degrabă meteoriți
micuți, dar m-ai lămurit, pe acoperiș cad castane.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți,

alunecam pe rînd în gaura dintre paturi și-ți
tremurau mîinile în spasme spontane.
Aș fi zis că sînt mai degrabă meteoriți,

copacii ăia bătrîni erau vorbiți
să ai tu frisoane.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți.

Cînd ai ieșit să te plimbi, gîndăceii risipiți
te-au pupat, cum pupă bătrînii în biserici icoane.
Aș fi zis că sînt mai degrabă meteoriți,

după cum știți,
greșelile sînt umane.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți,

și zgomotele ne împingeau de la spate: haideți, ghiciți!
M-ai lămurit, pe acoperiș cad castane,
aș fi zis că sînt mai degrabă meteoriți.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți.

(din Dialectica urșilor, Casa de Editură Max Blecher, 2016)

Festival în pădure

De fiecare dată când ai spus de fiecare dată,
dar mai ales ultimele dăți, m-a luat cu frisoane.
Nu te mai cred, mă simt terminată

și vreau să ieșim odată din gloată
să ajung la cort să mănânc bomboane.
De fiecare dată când ai spus de fiecare dată

curba lui Gauss a devenit mai curbată.
Nu mai sunt așa multe șabloane.
Nu te mai cred, mă simt terminată

și am pierdut sticla cu apă plată
în zece episoade din patru sezoane
(de fiecare dată când ai spus de fiecare dată).

Mai e mult până la calea ferată?
O să visez sacadat, pe tronsoane.
Nu te mai cred, mă simt terminată

și mă fut în privirea ta rezervată,
am fost o campioană între campioane
de fiecare dată când ai spus de fiecare dată.
Nu te mai cred, mă simt terminată.

(din Satao, Casa de Editură Max Blecher, 2020)

0

Vilanelă (Ioan Coroamă)

am visat că vorbeam prin zâmbete, într-un capăt de sat,
căutam să culegem floarea cireșului ascuns de iarnă,
dar cum să uit că-n vis lumina nu ne-a căutat.

vedem din spate cum rândunicile vărgate fac un salt
și se adună-n grupuri ce asaltează soarele din pantă.
am visat că vorbeam prin zâmbete, într-un capăt de sat,

și am așteptat să îți arăt pietrișul prăfuit ce zboară în înalt,
cișmeaua înghețată unde cândva vom bea apa cea mai curată,
dar cum să uit că-n vis lumina nu ne-a căutat.

se minunează câinii când ne simt curajul de a sări un șanț,
în buzunar n-avem vreun ban dar tot avem măcar o hartă,
am visat că vorbeam prin zâmbete, într-un capăt de sat,

e ca atunci când ai visat și tu un vis în care ne plimbam,
visăm un vis în duplicat, cu același sat și aceeași poartă,
dar cum să uit că-n vis lumina nu ne-a căutat.

ne-au ascultat bătrânii satului cum la plimbare dăm din cap
pe orice ritm al mersului din scoarță-n scoarță spre o nouă casă,
am visat că vorbeam prin zâmbete, într-un capăt de sat,
dar cum să uit că-n vis lumina nu ne-a căutat.

0

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑