Eşti asemeni mie, dar ai mai multă energie (Andrei Dósa)











Neuronii oglindă imită-n scăpărări impertinenţa.
Încerc să-ţi explic angoasa de a fi viu,
scintilaţie de-o clipă pe cerul siniliu.
Vidul absoarbe corp ceresc – materia: absenţa.

Modele climatice haosate înghit biosfera.
Sar scântei din piatra filozofală,
ştiinţă scrisă-n nisip, mare scofală.
Fantome înfometate drenează psihosfera.

Vis şi realitate rotesc una şi aceeaşi pală,
apartenenţa înfioară trupul, tandreţe şi lumină,
caliciu traversat de graţie, sepală cu sepală,

polenul unei lumi mai bune, aduse de-o vermină,
străluceşte o clipă, pe noi de noi înşine separă.
În noaptea senină, pui de arici visează şi suspină.

tihna bolii mici (Raluca Boantă)












te-nduioșează când primești odihna lungă
și cum eviți să privești soarele în față
salt brusc din vină în lumină udă – ceață
ce bine-i să mai stai din când în când în dungă

să-i vezi pe alții cum se-ntorc voioși din piață
se-ntinde – din device-uri – spaima să te-ajungă
dar zăbovești un pic, te uiți ce au în pungă
și gândul, deși bun, se duce la verdeață

ce lene, ce răsfăț să stai cu mintea plată
și trivial te porți că s-a mai dus o vară
absurd, dar fără floare de salcâm uscată

cum îți închipui c-o să ai noapte ușoară
reduci resursele – folositoare odată
ce bucuros rămâi că-i toamnă și se ară

vino (Florentin Popa)


peste paharele de bere din care
a rămas doar spumă, peste furnicile
cu aripi de-o vară – și adolescenții
stând târziu pe-afară fiindcă doar acolo

pot fi împreună, peste pisicile
jumătate fiară, jumătate caier
buimăcit de lână; mâna căreia nu-i
vine peste mână să se lase-ntr-a mea

încă – cu sfială; peste ochii roșii
de plâns și de iarbă, capetele date
extatic pe spate, mușcându-si din buze

cu tremur în barbă – capetele noastre
rase și plecate, peste norii care
vor prinde să fiarbă; tu, lent, peste toate

vino, claritate

rondelul ciupercilor culese (Andrei Doboș)

Clitocibe, amanite,
când prin pădurea udă mergi,
trosnind şi scârţâind pe crengi
şi must de frunze borhotite.

Pe scoarţe-s forme inedite,
structuri de stalagmite, negi.
Clitocibe, amanite,
când prin pădurea udă mergi.

Cu mâna n-o să le-nţelegi,
dulci parazite, saprofite,
căci mâna vrea doar să profite,
să le adune-n plasă, blegi.
Clitocibe, amanite.

Foc de lemne (Andrei Doboș)

Trec degete prin stratul de cenușă,
să văd dacă mai e vreun bob de jar
ce arde și-ar putea aprinde iar
grămezi de paie, suluri de pănușă.

Doar urme vechi și cioburi de mortar
sînt anii arși în vasul de la ușă,
bunicii toți, un unchi și o mătușă,
ca textul șters pe colțul ars de ziar.

Scîntei se-aprind și sar, trosnesc și ning,
din fulgi ce-aștern o pătură uscată,
înnăbușite pufăie, se sting.

De-aceea, cînd căldura se arată,
eu știu că vîlvătaia naște frig
și frigul naște foc încă o dată.

kos: un apéritif (Darius Brașov)


















(The Great Day of His Wrath – John Martin, 1853)

prunc-a frontierei, tronează în vis
sculptează în limb un haos-spetează
anunță-nceput de foc și extază
pornim către lumen cu pas circumscris

visul fentează și intră în stază
chemarea e-a nimfei cu gândul metis
la poartă ne-așteaptă un pui de comis
drum lin, călători, de-aici cu emfază

o, amygdala, în oază abate
în cosmos colos, în zare năframă
o, amygdala, venim ca un frate

semnului vrere trei magi te proclamă
aducem cu noi limbaj și sonate
aprinde-ne scurt, adoptă-ne-n flamă

botaniska (Maria Miruna Solomon)

ienupăr blând care îmi ieși în cale
să fie oare ascunzișul sacru
al prorocițelor imperiale
sub ale tale fire candelabru?

căci pe sub rododendroni în grădină
cu suspiciune-n glas am fost primită
deși am închinat floare alpină
în tristesse și-n intenție unită

dar iată că peste tărâm e viață
din fjord lunecă-n orizont corăbii
de sus lucește-ntreaga suprafață
și la apus pe creastă-i sfat de vrăbii

nu știu ce e dacă nu exaltare
după atâta timp prima-nnoptare

To All It (Bogdan Vișan)

Angela Lane, “Mock Suns” – 2021 (oil on birch plywood, 100 x 145 mm)


cine vine să încânte, generează:
când pășești se și gudură încet fiii
dealului de primăveri – înspre amiază;
fiul scurtcircuitelor, nu te sfii

în fața adevărurilor nodale –
teritoriilor calde fragmentare.
orașe-n miniatură colo spre vale
unde să primești pâine, apă și sare

când ești uscat ca trunchiul pomului uscat,
în luminiș lăsat la soare cu ceilalți,
câteva zile după ce a fost tăiat.
cine vine să cânte, regenerați-l:

ești fiul forțos și ai brațele pline.
când ieși din casă, trage lumea la tine.


vacanțe (Raluca Boantă)

e prânz și stă pe foc de mult tocana
ecranul dă aiurea alte scene
blochezi glisând alerte și migrene
de jos auzi cum lent se umple vana

vânezi zvâcniri solare, nu troiene
să n-atingă bocancii doar membrana
într-un picior desculț să-nceapă goana
raliuri noi, extaze orășene

și în obraji se activează jena
cedezi frecvent atât de multor toane
și nu mai poți blama întruna gena

visând comté în boluri dolofane
și crème-brûlée to go pe lângă Sena
se arde-ncet mâncarea din castroane

Vino cu mine ca să vezi mai bine* (Ionuț Dulămiță)















Indiferent dacă ești chioară sau ești chior
Te așteptăm oricând, cu drag, la Visionfix.
Te dezlegăm de un blestem – al dioptriilor
Căci la testări de ochi nu dăm vreodată chix.

Pe Iuliu Maniu 35, în Cluj, ajungi la noi ușor
Și-n B, pe Iacob Felix 99, ne găsești la fel de lax.
Și o să vezi ca vulturul când se aruncă-n zbor
Căci claritatea ți-o setăm pe modul max.

Să te ferești de Iudele cu marketing înșelător,
De alte optici ce te amăgesc cu mini prix,
Căci calitatea noastră depășește calitatea lor
Și te servim și dacă ai bugetul mare, mic sau fix.

Deci programează un consult doar pentru tine
Și hai la noi să ne privim cu bine!


*acest content e totalmente sponsorizat mergeți și spuneți că v-a trimis mafia


© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑