Jos în foyer e iarăşi Latino
Party şi nu poţi să dormi, şi ai vrea
să-i înjuri pe toţi, să-i fuţi, să-i omori.
De fapt chiar tu eşti de vină, de-aia
ai crampe (la cină ai basculat
la greu înainte – iar bulgarii
au şi stilul ăsta, cu tocături
şi legume călite – până ce
persoana de sex feminin care
te însoţeşte te-a rugat să pui
stop. Ai cunoscut-o la concertul
Röyksopp, doarme lângă tine acum).
Marea se pierde în zare, luna
se topeşte în mare – tu nu dormi.
Apoi e despre cum se târăşte
el încet, cu derapaj controlat
pe muşamaua de pat – transpirat,
rupt de cap (la piscină i-a intrat
ieri apă-n ureche) – întinde o
mână (în vis ori stare de veghe)
şi reporneşte climatizarea.
Noaptea îşi doreşte să audă
marea (uşa terasei deschisă,
climatizarea stinsă) dar îi e
cald şi, nervos fiindcă nu poate
să adoarmă, o reprogramează
pe 23. În zorii zilei (treaz)
se răzgândeşte. O anulează.
Persoana care stă pe cealaltă
jumătate de cearşaf se trage
într-o parte, trage de cearşaf şi
doarme ca un pisoi mai departe.
Eşti praf. Menajera face zgomot
pe scări şi-ţi vine să ieşi pe culoar
în chiloţi, s-o iei un pik la pulă
aşa, la prima oră, direct în
română. Stresat, te dai jos din pat –
porneşti aerul condiţionat.
E-adevărat, ai nişte mici arsuri
pe dorsal + rana pe inghinal.
Crema Eucerin a expirat?
sau… ai fost prea neglijent când te-ai dat?
Se trezeşte, însă, binedispus –
intră în baie şi zăboveşte
vreo cinci minute sub duş. Între timp
persoana rămasă în cameră
trage perdeaua şi draperia
de pluş. Zadarnic – ca un copil mic
soarele se încăpăţânează
să rămână ascuns în nori, marea
albicioasă e prinsă în partea
dreaptă a cadrului, în timp ce din
stânga apar câmpuri pline de flori.
Pe ecranul televizorului
rulează aceeaşi ştire, despre
tragedia¹ ultimelor zile.
1 O explozie a avut loc luni în secţia de Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti. Patru bebeluşi au murit, iar alţi şapte sunt în stare gravă. Explozia ar fi fost declanşată de un scurtcircuit, probabil de la o improvizaţie de alimentare a aerului condiţionat, respectiv de la neizolarea a două fire, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.
Cresc valurile şi Herr Dimităr
schimbă steagurile – pe cel verde
îl dă jos şi pune unul galben.
Te întorci la şezlong. Încă mai simţi
amărăciunea – zeama de alge
ca o fiertură a zilei de ieri –
cineva ar putea înţelege
că zaci sub palmieri, şi că te ungi
cu ulei… Aşa și e, numai că
gândurile-ţi fug din nou la domnii
consilieri (din PMB) care
îşi împart şpăgile, indiferenţi
la şcoli şi maternităţi. Soarele
arde pielea. Bebeluşii mor toţi.
Minutele rămase până la
masa de seară şi le consumă
amândoi înmărmuriţi cu ochii-n
ecran. În mai puţin de o oră
îşi vor comanda file de calcan
cu pastă de capere. (Ştirile
sunt devastatoare. Când cineva
moare, simţi în suflet un gol adânc.
Înmulţiţi tragedia asta cu
40, pentru fiecare ţânc
mort, sau în curs de, conform celui mai
recent raport transmis de ProTV –
e ceea ce se cheamă durere.)
Pe hol, menajerele. Proastele.
„Doctorul Arafat i-a salvat!
căci a coordonat totul singur,
refuzând jocul nedemn, grobian
al celorlalţi guvernanţi şi (ce frumos!)
neacceptând vreo şpagă (sau bonus!)
neprimind niciun ban! Pe premier
îl doare fix la anus, pe Sorin
la guzgan – Statul nu se-ngrijeşte
de cetăţean! Degeaba an de an
taxele sunt tot mai mari – sunt banii
noştri, murdari! Lei şi dolari, scăpaţi
în gheare la hoţi! Sunt bani negri, toţi –
ca fumul de la Maternitatea
Giuleşti! Doamne, mai exişti? UNDE EŞTI?”
Înainte de toate, peştele
nu părea foarte proaspăt, după cum
nici sosul de capere nu avea
consistenţa dorită. Răstignit
deasupra vasului de porţelan
bărbatul vomită, disciplinat,
bucăţi întregi de calcan, în timp ce
domnişoara, singură-n pat, în mod
perfect justificat, se agită.
„Enterocolită… n-ar fi exclus:
vreun virus dus pe sus de cirrus
s-a-ntors apoi pe cumulus, purtat
în ciuş. Şi a ajuns… la noi la duş!”
– şi gata, poezia spune Tschüss.
