Address to Life, by a Young Man Seeking a Career (Philip Larkin – tradus de Mihnea Bâlici)

Address to Life, by a Young Man Seeking a Career

Freckling summers have crossed my brow
To the number of just eighteen;
And I know that I should be deciding now
To what profession I lean;
All others with whom I have spent my youth
Have chosen their own avenue,
Yet (though I’m ashamed to tell you the truth)
There’s nothing that I want to do.

Life, you are busy, I appreciate that,
Arranging for everyone;
But I really think we should have a chat
About what I am going to become;
I’ve really tried to discover your aims
Whatever their nature and kind,
But, although not the sort of a fellow who blames
– I think I’ve slipped out of your mind.

Do you want me to work and to gain a degree
And to live in the shade of the spires?
Do you want me to study philosophy
Or catalogue human desires?
Do you want me to be the authority
On Milton and Dryden and Pope?
If this is the future you’ve mapped out for me,
Then why don’t you give me some hope?

(You don’t, I suppose, really propose
To make me a student of science:
If that is your wish, I’m afraid I oppose
With a gently stubborn defiance;
For everyone knows that I fall in a doze
When faced with a real microscope;
And if you chose this, the facts interpose,
And thus there is really no hope.)

And Classics as well can all go to hell
For I’ve acted upon your advice;
I’ve again and again thrown them all down the drain
For I never supposed they were nice.
Thus it is clear that a scholar’s career
Doesn’t seem to be your little plan;
But why won’t you speak? For every week
Is pushing me nearer the Pan.

Or do you intend I should regally spend
A fortune, and live like a king?
To live between Greece and Paris and Nice?
I don’t think I should like such a thing:
– And first you must give the means thus to live,
Before I can safely smirk;
For at present you see it does look to me
As if I shall have to work.

Life, what is your aim? I say it again:
Direct and control my inquiries;
I’ve poured out my woes in poems and prose
And even in several diaries;
See, I invite you to teach me to write
On my psychological squalls;
You will not comply, and, although I do try,
The result is invariably · · · · ·

Therefore I am not a don or a swot
Or a dandy who grinds down the poor;
I’m not such a blighter to think I’m a writer
When others so obviously are.
Do you think, perhaps, I’m one of the chaps
Who is either a Bull or a Bear?
Although it is funny, when it comes to money
I’m really no earthly good there.

Although not an Eric, shall I be a cleric
And sermonise every Sunday?
That would be a trick that would make me quite sick
From Saturday right through to Monday;
I’ve tried being good, and I don’t think I could,
And I never get very excited,
So I let fall a tear for the Bishop’s career
To which I was never invited.

And similarly, I shan’t be an M.P.
Although I could burble quite well;
If you think of the Army – well, Life, you’re just barmy
– Though of course one can never quite tell –
I belong to no faction of people of action
Whether pacifist, fascist or red,
In actual fact, I never could act,
Because I am more than half dead.

This long catalogue is a wearisome job
And it’s one that you, Life, ought to do:
My predestined fate I quietly await,
The choosing is all up to you.
Whatever proposal, if at my disposal,
I’ll follow with loyalty blind;
But the earth’s getting colder, and I’m growing older –
So please won’t you make up your mind?

Postscript 1943

I’m sorry to say, that as life looks today,
I’m going to reside out in Wellington,
Where everyone’s rude, and ashamed of a nude,
And nobody’s heard of Duke Ellington;
Life, you aren’t a god, you’re a bloody old sod
For giving me such an employment
’Cos in such a bad job only pulling my knob
Will bring me the slightest enjoyment.

Mesaj către Viață, de la un tânăr în căutarea unei cariere

În număr, verile, de optsprezece numai,
Pe frunte cu pistrui m-au însemnat;
Și știu că a sosit și timpul de acuma
Să văd ce meserie-aș vrea să fac;
Dintre acei cu care am copilărit,
Toți și-au ales traseul personal,
Dar, totodată (mi-e rușine, drept să zic),
Nu e nimic ce-aș face-n special.

Ai mult de lucru, Viață, de asta te respect:
Constant aranjând ceva tuturor;
Dar ne mai rămâne să discutăm un aspect
Legat de ce-o să fac în viitor;
De câte ori am vrut să-nțeleg, nu glumesc,
Ce scopuri ai, oricum ar fi ele.
Deși cu vina să arunc n-obișnuiesc,
– Ți-am cam scăpat, zic eu, din vedere.

Ai vrea să mă pitesc într-o academie,
Pentr-o diplomă să stau să muncesc?
Sau vrei cumva să studiez filosofie,
Să văd ce-i într-un suflet omenesc?
Ori ți-ai dori s-ajung un mare specialist
În Milton și Dryden și Pope?
Dacă asta e soarta pentru care exist,
De ce nu-mi oferi și un scop?

(Nu cumva, mă gândesc, serios ți-ai propus
Să mă faci vreun student în științe:
Dac-așa e, eu îți dau un amabil refuz
Cu întreaga mea forț-a voinței;
Deja lumea știe că mă ia picoteala
Când în față-mi pui un microscop;
Deci degeaba: fapta-ți strică socoteala
Și de asta nu îi văd niciun scop.)

După Clasici, cu sacu’ să-i ia pe toți dracu’,
Am tras apa-n rânduri repetate;
După cum deja îi știi, ăștia scriu doar prostii,
Sfatul ți l-am urmat îndeaproape.
Un post universitar, de altfel, e clar,
Nu pare că se află-n planul tău;
Dar nu-mi dai un semnal? Fiindcă săptămânal
Mă apropii tot mai tare de Hău.

Ori ai cumva în plan să ajung bogătan,
Ca să cheltui o-ntreagă avere?
Să mă mut din Paris până-n Grecia, Nice…?
Nu prea cred că îmi stă asta-n vrere:
– Mai întâi, să îmi dai doar un mijloc de trai,
Înainte, fără griji, de-a zâmbi;
Pentru că, în prezent, sunt nevoit aparent
Să mă chinui să-mi găsesc a munci.

Viață, cum să rezist? Căci să știi că insist:
Dirijează-mă,-ndrumă-mă-n cale;
Mi-am vărsat din nevroză și în vers, și în proză,
Ba chiar și în puține jurnale;
Uite, te-aș invita să mă-nveți cum se scrie
De necazul ce s-a tot adunat,
Nu-mi vei îngădui și,-oricât m-aș strădui,
Rezultatul e mereu un…

Eu nu-s, așadar, un domnișor tocilar,
Vreun filfizon ce-oprimă săracii,
Nici nu-s plictisitor să mă cred scriitor,
Când se vede prea bine că-s alții.
Sau ești de părere că pot fi-n putere
Să investesc sau să pun la saltea?
Căci, chiar dacă-i hilar, să știi: financiar,
Abia dacă mă mai pot descurca.

Deși nu-s un Eric, să devin oare cleric,
Duminica să predic liturghii?
Cu un astfel de tertip, mi-ar veni să vomit
De sâmbătă până-ntr-a doua zi;
Mi-am dorit să fiu bun, dar n-am avut niciun
Avânt, deci nici c-aș putea s-o mai fac;
Cu ochii-n pământ, omagiez drumul sfânt
La care nici nu am fost invitat.

Într-un chip similar, nici măcar parlamentar
Nu pot fi, chiar de știu da din gură;
Viață, vrei în Armată? – las-o pe altă dată,
– Cine-ar ști, totuși? Nu-s în măsură –
Din nicio facțiune de inși de-acțiune,
Pacifiști, fasciști, roșii – nu fac parte;
Și, ca să fiu cinstit, nici nu pot să mă agit,
Fiind mort pe mai mult de jumate.

O list-așa lungă necesită muncă
Iar tu, Viață, trebuia să mi-o faci;
Orice soart-ai ursit, o aștept liniștit,
Doar de tine depinzând cum le-mpaci.
Orice ai în mână, de mi-e la-ndemână,
Mă supun c-orbire devotată;
Dar pământul e rece, iar vremea mea trece –
Deci, te rog doar, decide-te-odată!

Postscriptum 1943

Deși m-apucă greața, la cum arată viața,
Eu o să mă retrag în Wellington,
Unde toți sunt posaci și rușinați când văd craci
Și nimeni n-ascultă Duke Ellington;
Viață, nu ești divină, ci-o bătrână jivină,
Că mi-ai dat această meserie;
Când ies de la treabă, numai s-o iau la labă
Îmi mai dă cât de cât bucurie.

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑