Întunericul (Lavinia Braniște)

La geam, în întunericul adânc și sumbru,
Știind că după mine vine de departe,
Am început de la trei ani și jumătate
Să-l simt pe diavol cum se uită înăuntru.

Bunică-mea venea cu lemne pentru foc.
Pe lângă ea intra și iarna cea vrăjmașă.
Pe sobă, sus, se dezgheța câte-o cămașă,
Eu-i luam toporul și-l puneam la loc.

Pe necuratul l-am avut mereu în spate
Și l-am primit. Așa a fost să fie.
Femeile-au văzut de la început că am păcate.

Și Sfântul Gheorghe mă vedea, cu ochii lui de aur.
Când mă duceam să-l pup, la liturghie,
Eu ajungeam doar până la balaur.

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑