3 sonete de Gérard de Nerval (traduse de Florentin Popa)

Artémis

La Treizième revient… C’est encor la première;
Et c’est toujours la seule, ou c’est le seul moment;
Car es-tu reine, ô toi ! la première ou dernière ?
Es-tu roi, toi le seul ou le dernier amant ?…

Aimez qui vous aima du berceau dans la bière ;
Celle que j’aimai seul m’aime encor tendrement :
C’est la mort, ou la morte… O délice ! ô tourment !
La rose qu’elle tient, c’est la Rose trémière.

Sainte Napolitaine aux mains pleines de feux,
Rose au coeur violet, fleur de sainte Gudule :
As-tu trouvé ta croix dans le désert des cieux ?

Roses blanches, tombez ! vous insultez nos dieux,
Tombez, fantômes blancs, de votre ciel qui brûle :
– La sainte de l’abîme est plus sainte à mes yeux !


El Desdichado

Je suis le Ténébreux, – le Veuf, – l’Inconsolé,
Le Prince d’Aquitaine à la Tour abolie :
Ma seule Etoile est morte, – et mon luth constellé
Porte le Soleil noir de la Mélancolie.

Dans la nuit du Tombeau, Toi qui m’as consolé,
Rends-moi le Pausilippe et la mer d’Italie,
La fleur qui plaisait tant à mon coeur désolé,
Et la treille où le Pampre à la Rose s’allie.

Suis-je Amour ou Phébus ?… Lusignan ou Biron ?
Mon front est rouge encor du baiser de la Reine ;
J’ai rêvé dans la Grotte où nage la sirène…

Et j’ai deux fois vainqueur traversé l’Achéron :
Modulant tour à tour sur la lyre d’Orphée
Les soupirs de la Sainte et les cris de la Fée.


Myrtho

Je pense à toi, Myrtho, divine enchanteresse,
Au Pausilippe altier, de mille feux brillant,
A ton front inondé des clartés d’Orient,
Aux raisins noirs mêlés avec l’or de ta tresse.

C’est dans ta coupe aussi que j’avais bu l’ivresse,
Et dans l’éclair furtif de ton oeil souriant,
Quand aux pieds d’Iacchus on me voyait priant,
Car la Muse m’a fait l’un des fils de la Grèce.

Je sais pourquoi là-bas le volcan s’est rouvert…
C’est qu’hier tu l’avais touché d’un pied agile,
Et de cendres soudain l’horizon s’est couvert.

Depuis qu’un duc normand brisa tes dieux d’argile,
Toujours, sous les rameaux du laurier de Virgile,
Le pâle hortensia s’unit au myrte vert !

Artemis

Se-ntoarce a treisprezecea, și-i iarăși cea dintâi
Singura-n veci, sau tu – singură-n clipa pură
Regină! Fi-vei prima sau ultima? Rămâi
Tu, Rege, singurul – sau amantul din urmă? …

Din leagăn până-n groapă, de vă stă căpătâi
Iubiți-o! Singura ce încă-mi dă căldură
E moartea, sau moartă… O, desfăt! O, tortură!
Și roză trandafirul pe care-l ține, nu-i

Ci nalbă. Din Neapol, brațele-ți foc-polei
Tu, roză-mpurpurată dintr-a Gudulei flori
Crucea ta în pustia de ceruri găsi-vei?

Cădeți, voi roze albe! căci ne huliți de zei,
Cădeți, fantome albe din cerul arzător:
– Sfânta genunii-i încă mai sfântă-n ochii mei!


El Desdichado

Sunt Văduvul din Neguri, Bezna Nemângâiată
Sunt prințul Aquitaniei cea de turnuri pustie
Singura stea mi-e moartă, – lăuta constelată
Imi poartă Soarele negru-al Melancoliei

În noaptea de Mormânt – tu, mângâiere caldă,
Dă muntele Posillipo, marea Italiei – mie
Floarea ce-atât desfată inima-mi întristată
Și rugii unde-n vițe roze se-unesc cu vie

Sunt Eros, sau sunt Phoebus – Lusignan sau Biron?
De sărutul Reginei mi-e fruntea-mpurpurată
Eu am visat în grota unde Sirena-înoată

De două ori, ne-nfrânt, trecând peste-Acheron:
Am mlădiat, din lira lui Orfeu, ce-ngână
Pe rând suspin de Sfântă și chicote de Zână


Myrtho

Gândesc la tine, Myrtho, între iele – zeiță
Semeț – la Posillipo, sclipind de focuri mii
La Orient străluminându-ți fruntea; strugurii
Negri ce-i împletești cu aur în cosiță

Beția mi-am sorbit-o din cupa ta, răpit să
Fiu de ochiul surâzând ce mă intrezări
La tălpile lui Iacchus și-n ruga lacrimii
Că Muza nu m-a zămislit dintr-a Eladei spiță

Eu știu de ce vulcanul răni de foc redeschide …
E fiindcă tălpii tale i-a stat ieri dedesubt
Și, deodată, cenușa cerul întreg cuprinde

De când un duce normand ți-a spart zeii de lut
Palide, pe sub laurii lui Vergiliu crescând
Hortensii și mirt verde sunt pururi împletite!

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑