întâi sunt piepturi – dezlipite când se strâng
apoi sunt buzele, săltate-n zâmbet tâmp
apoi plecarea-n zori, ca-n seceriș, la câmp
bocanci bufnind pe scări, să nu-i auzi cum plâng

și apoi stepele de aur se fac plumb
și inima nu-ncape de plămânul stâng
cuiburi de mitraliere ciripind în crâng
ai cerul la picioare – dar îți pare strâmb

când vor cădea pe câmp ca niște spice
topite-n pâini amare și-mpletite-n păr
fără vreun braț de tată să-i ridice

chirciți lângă aceeași mamă pe ogor
ne vom căi, dar n-o s-avem cui zice
doar vântul își va aminti numele lor