bărbatul single, tînăr, educat, urban
își ia laptele de soia din mega
și nu mai frecventează joi bodega
acum doar diete, rina și dukan
a-nțeles cum stă treaba cu omega
trei încă de la momentul herba life
mersul la sală e pentru cei cu ștaif
mergi și la fru-fru ca hipsterul lou bega
de la anorexie un pas pînă la knife
nici azi nu-i ziua ta cea norocoasă
la mega nu au mai deschis și-a patra casă
chipsuri bio din raionul live is life
sonet vegan + intenție serioasă
sau numai o postare mega-siropoasă