To All It (Bogdan Vișan)

Angela Lane, “Mock Suns” – 2021 (oil on birch plywood, 100 x 145 mm)


cine vine să încânte, generează:
când pășești se și gudură încet fiii
dealului de primăveri – înspre amiază;
fiul scurtcircuitelor, nu te sfii

în fața adevărurilor nodale –
teritoriilor calde fragmentare.
orașe-n miniatură colo spre vale
unde să primești pâine, apă și sare

când ești uscat ca trunchiul pomului uscat,
în luminiș lăsat la soare cu ceilalți,
câteva zile după ce a fost tăiat.
cine vine să cânte, regenerați-l:

ești fiul forțos și ai brațele pline.
când ieși din casă, trage lumea la tine.


vacanțe (Raluca Boantă)

e prânz și stă pe foc de mult tocana
ecranul dă aiurea alte scene
blochezi glisând alerte și migrene
de jos auzi cum lent se umple vana

vânezi zvâcniri solare, nu troiene
să n-atingă bocancii doar membrana
într-un picior desculț să-nceapă goana
raliuri noi, extaze orășene

și în obraji se activează jena
cedezi frecvent atât de multor toane
și nu mai poți blama întruna gena

visând comté în boluri dolofane
și crème-brûlée to go pe lângă Sena
se arde-ncet mâncarea din castroane

haiku-uri duble + unul simplu (Mara Cioroianu)

dublu haiku de creștere

un stat în rece
tragere de inimă
așa să creșteți

astfel se crește
tu ce-ai face cu mine
mi-a crescut nervul


dublu 2.0 haiku vina mea

vina camarad
e vina mea că o am
sunt vinovată

a cui e vina
m-am trezit cu vânătăi
avut-ai coșmar?


haiku cu dragoste de la mine

frunza e caldă
balta are ochii mici
mai mari ca ai mei


3.0 telepatie

am un sentiment
contest aglomerarea
nu știu ce să fac

gândim îmbinat
vom funcționa separat
mă doare capul

Vino cu mine ca să vezi mai bine* (Ionuț Dulămiță)















Indiferent dacă ești chioară sau ești chior
Te așteptăm oricând, cu drag, la Visionfix.
Te dezlegăm de un blestem – al dioptriilor
Căci la testări de ochi nu dăm vreodată chix.

Pe Iuliu Maniu 35, în Cluj, ajungi la noi ușor
Și-n B, pe Iacob Felix 99, ne găsești la fel de lax.
Și o să vezi ca vulturul când se aruncă-n zbor
Căci claritatea ți-o setăm pe modul max.

Să te ferești de Iudele cu marketing înșelător,
De alte optici ce te amăgesc cu mini prix,
Căci calitatea noastră depășește calitatea lor
Și te servim și dacă ai bugetul mare, mic sau fix.

Deci programează un consult doar pentru tine
Și hai la noi să ne privim cu bine!


*acest content e totalmente sponsorizat mergeți și spuneți că v-a trimis mafia


Mai am un singur d-or, x (Dan Sociu)


Mai știi, Doboș, cînd am împărțit un dormitor?
eram constipat, mi-era căcarea la reflux
eram îngrijorat, de obicei o dau ușor
nici nu contează că-i hazna, budă de lux

e superputerea mea, de cînd era să mor
după operație de la un maț prea lax
cînd împingeam fecalele, că vor, nu vor
nu din mușchi, doar cu mintea, ca la Oliver Sacks

dar atunci, la Arad, pe cînd sforăiai de zor
de părea că-ți pîrîie burtoiul de-Obelix
eu meditam în baie în mirosul de clor
și mă scremeam ca sonetele tale în x

(spre dimineață, mă jur, cum dormeai pe spate
trăgeai în aer lovituri ca la karate)

sonet în ?

spune: când te oprești să îți vezi chipu-n apă
unde privești: în unde? la tine-n luciul ei?
gândește când te-apropii: ai îndrăzni sa bei?
iată: nu mai ești tu-n ceea ce stă să-nceapă –

poate, cu alge-n gene, un altul. oare-l vei
urni-n zadar spre tine și simți că-ți scapă?
lasă-te-ncet spre el – pleoapă spre altă pleoapă –
acum nu mai ești singur; și nici el. suntem trei

sunyata – spumă-n iarba în care-adormi în cot
o spaimă-n somn, ce-mpinge inima să bată –
ce s-a golit de sine se umple-apoi cu tot

ivește-ți mâinile de piatră fărâmată
urzeala voastră e jucăria unui mort

patru poeme din Therīgāthā (traduse de Maria-Miruna Solomon)


deTherikā (călugăriță nenumită)

Dormi ușor, mică preoteasă, înveșmântată-n straie de tine lucrate,
liniștită într-adevăr, cu pasiunea ofilită ca o plantă-ntr-un ghiveci.


Muttā

Muttā, fii eliberată de constrângeri,
ca luna din încleștarea lui Rahu.
Atunci, când conștiința se va desprinde de datorie,
te vei bucura de mâncarea strânsă din pomană.


Puṇṇā

Puṇṇā, fii cu-adevărat împlinită, ca luna nouă;
prin înțelepciune perfectă eliberează-te din marea-ntunecime.


Somā

Mara îi șoptește lui Somā:
Dificil e de ajuns la starea sfinților;
cu-atât mai greu pentru-o femeie cu doar două degete de-nțelepciune.

Somā răspunde:
Ce-are de-a face faptul de a fi femeie?
Contează inima bine-așezată, cunoașterea temeinică
a ceea ce se-ntâmplă-n fapt.
Unde tu-ți găsești bucuria nu e plăcere pentru mine;
negura minții mi-este despicată.
Să știi atât, spirit al răului: în sabie îți afli moartea, ești înfrânt.

Glosă: ultima corabie, pentru cine, ultimul zid în ruine (Dmitri Miticov)


Spune-mi, Urshanabi, brațele mele – pentru cine au trudit?
Pentru cine s-a uscat sîngele inimii, pentru cine s-a sleit?
Mi s-a arătat o deschizătură, am abandonat instrumente
Nu recompense am urmărit pentru mine, ci evenimente
Am văzut lucruri pe care a le reproduce nu știu, nu pot
Fac cale-ntoarsă și ultima corabie o las la țărm, în fine
Ce e acea speranță care-nflorește-n tine, de unde vine?
Și cînd îngheață lacul, unde se duc rațele, cînd se duc?
O, Urshanabi, urcă și plimbă-te pe zidurile din Uruk!

Încremenit în orizontul evenimentelor, analitic, reflexiv, rezervat, introvertit,
intuitiv, critic, organizat, schimb valutar negociat, fixat în cîteva segmente
bine definite ale spațiului, alunecînd prin timp, deși părea că m-am oprit,
punînd ca diafilmele sub proiector evenimente din trecut pe care le scot
pentru viitor dintr-o întindere fără durată, cea a memoriei, ca să le pot
plia și redimensiona pe calapodul timpului de-acum și-apoi în infinit.
Pentru cine am străbătut universul, pentru parfumul locurilor absente
sau pentru niște momente cînd, departe de copilărie, am copilărit?
Spune-mi, Urshanabi, brațele mele – pentru cine au trudit?

Pentru cine am jucat fotbal în parcarea copilăriei, pentru cine am făcut fente
din corp, pentru cine am ținut de scor cînd am vrut scor și am trecut înot
marea precizie a tacticii, perseverentul catenaccio al așezării eficiente?
Evenimentele pe care le-am trăit au avansat spre noi și ne-au încetinit.
Evenimentele pe care le-am trăit s-au dilatat în timp și ne-au înlocuit.
Au fost dorințe și-apoi n-au mai contat decît radiațiile lor remanente.
Folii transparente umflate de soare, incandescente. Ce-a trecut e tot
ce-am avut mai bun. Tot ce a fost luminos e dureros de privit.
Pentru cine s-a uscat sîngele inimii, pentru cine s-a sleit?

La granița dintre ce mi s-a întîmplat și ce am devenit e un întreg complot
al probabilităților și vieților alternative, spectrul sensibil peste care vine
control peste control peste control, măsurători și instrumente care pot
da formă undelor emoționale prin limbaje sau care, mai direct, traduc
aproximări intuitive în diapozitive perceptive, niște structuri ce-aduc
deschideri discursive aluvionare și-n granularitatea cărora-mi las tot
echipamentul să se miște. Mi s-a arătat că tot ce se întîmplă cu mine
e o reflexie pe zid a apei din piscine, sinuoase irizări inconsistente.
Mi s-a arătat o deschizătură, am abandonat instrumente.

Uneori, cînd sistemul de recompense pare chiar mai puternic decît mine
îmi place să mă rup de monitoare în pauze purificatoare și să conduc
pînă constat că toate stările intense s-au dizolvat în geometrii străine.
Cît de departe trebuie să merg ca să ajung să spun că m-am găsit?
E timp sau spațiu intervalul de parcurs, e de-nțeles sau de privit?
Nici un eveniment n-a existat pînă cînd n-a fost memorat în tine.
Nimic n-a existat pînă cînd nu a fost asimilat. Este vreun truc
prin care hipocampusul și amigdala diseminează stimulente?
Nu recompense am urmărit pentru mine, ci evenimente.

Am văzut, am trăit lucruri care mi s-au lipit de adn, dar nu știu să le reproduc
pentru că forma lor inițială, momentul zero s-a topit într-un trecut pecetluit,
să-l accesez ar însemna să îl modific iremediabil și, prin urmare, să produc
alte și alte variante de trecut, la nesfîrșit. În schimb, colecționez fragmente
de sensibilități incoerente din care mintea mea pune secvențe tot mai lente
la reconstituit. În ficțiune superputerile sunt realități și îmbinările conduc
la o superpoziție de posibilități. Creez prezent din tot ce am găsit
într-un trecut de neatins, deși îl simt urmîndu-mă cam peste tot.
Am văzut lucruri pe care a le reproduce nu știu, nu pot.

Am văzut locuri atinse de succesiuni de cîmpuri gravitaționale clandestine,
insinuante, necuprinse, energii și emoții viitoare ale unor realități aparente
în care timpul stărilor încinse părea că a încetinit și nu a mai putut susține
producerea de conținut (prin ce proces?), formarea de limbaj, de zgomot.
Prin ce organ, proces transferă inima la creier tînguiosul glas de clopot?
Am văzut galerii compuse din lucrurile pe care le-am putut menține
nespuse. Am văzut obiecte luînd locul persoanelor dragi și absente.
Vine o vreme cînd mă las strivit de o tăcere de fontă și, cînd vine,
fac cale-ntoarsă și ultima corabie o las la țărm, în fine.

Vine băiețelul Andrei și îmi strecoară sub pernă o rachetă micuță ca un antidot
al căderii și în suflet serii de serotonină, infiltrații din lumi ce încă n-au venit.
Cînd particulele de antimaterie se mișcă înapoi în timp, ele promit un boicot
al viitorului. Suntem ființe emoționale, generăm ficțiune – dar către cine?
Către ai cui copii cît timp am cheltuit silind limbaj în loc să stau cu tine?
Cînd noaptea cade și răsare luna, trăim în lumi multiple setate pe pilot
automat, însă percepem una. Vine băiețelul Andrei din timpul regăsit
al locurilor de nepovestit, curbează cîmpul spațio-temporal în mine.
Ce e acea speranță care-nflorește-n tine, de unde vine?

Unele întîmplări au pîlpîit ca o promisiune a unor unități de timp mai coerente
care să-mpingă informații consistente dincolo de contur şi de tot ce am trăit
în regiunile de intricare între senzația inițială și urma tensiunii subsecvente
de rememorare, acolo unde funcția de undă colapsează impresionant, subit,
și unde ploaia nu e încă ploaie, ci persistenţa unui curent de aer care a rotit
un fir de praf într-o parcare goală, extinsă pînă-n liziera memoriei recente.
Unde-s copiii din parcare, au adormit sub înaltul, vechiul miros de carbid?
Unde e băiețelul ieșit din rîul alb ce căuta cu brațele lianele de nuc?
Și cînd îngheață lacul, unde se duc rațele, cînd se duc?

Încremenit în singularitate, reflexiv, intuitiv și cuantă a cîmpului introvertit,
substituit de o megastructură a unei sensibilități moderne prin care introduc
mesaje pentru un băiețel venit din viitor care-mi strecoară anotimpul fericit
sub perne, forjat în aclimatizări paterne ca o traversă de oțel în ornamente,
colecționar al estompatelor amprente lăsate de trecut în acțiunile prezente,
asimilîndu-le în propria structură pe măsură ce le-am examinat și urmărit,
un virtuoz al mozaicurilor restaurate din moloz. Eu nu trăiesc, eu produc
amintiri. Frînturi acumulate care-mi susțin ruinele și le seduc.
O, Urshanabi, urcă și plimbă-te pe zidurile din Uruk!

O, Urshanabi, urcă-te și mergi înainte și-napoi pe zidul din Uruk!
Cînd îngheață tot lacul din parc, unde se duc rațele, cînd se duc?
Și ce-i această speranță care-ți înflorește în suflet, de unde vine?
Voi face cale-ntoarsă și ultima corabie mi-o las la țărm, în fine
Am văzut lucruri date de sus pe care să le redau nu știu, nu pot
Nu recompense am vrut pentru mine, ci orizont de evenimente
Mi s-a arătat o deschizătură, am abandonat în ea instrumente
Pentru cine s-a uscat sîngele din inimă, pentru cine s-a sleit?
Spune-mi, Urshanabi, brațele mele – pentru cine au trudit?


(da capo al fine)

un soneu de Ioau Coruamă

PIENSA PLATÓN, PIENSA - Meme by 975lol :) Memedroid

M-am născut în sonet
Pe veci defect îmi sunt.
Ritmul e cel mai scump
când volta n-are sex.

Am ocrotit un puiet
Pe veci defect îmi sunt.
Rimele-s cât un drum
Zidit din nihilo ex.

Eu sunt un drum conex,
Desfășurat spațial.
Din nimicul material

Mă trag. Un codex convex,
O cauzalitate din astral
Când volta n-are sex.

Nocturnă (Andrei Doboș)

Beznă, dublu întunecată,
o energie-mperecheată,

cînd bufnița scanează locuri
de vînătoare între blocuri.

Tăiată-n negru, o vitrină
se-neacă-n propria ei lumină

și înăuntru, prin saloane
tușesc bruiaje pe ecrane.

Pelicule pulsează vii
opalescente, sidefii.

La semafoare curg și circul
spectrele roșii de vehicul.

Prin întuneric ud ard lame
fosforescente de reclame.

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑