vino (Florentin Popa)


peste paharele de bere din care
a rămas doar spumă, peste furnicile
cu aripi de-o vară – și adolescenții
stând târziu pe-afară fiindcă doar acolo

pot fi împreună, peste pisicile
jumătate fiară, jumătate caier
buimăcit de lână; mâna căreia nu-i
vine peste mână să se lase-ntr-a mea

încă – cu sfială; peste ochii roșii
de plâns și de iarbă, capetele date
extatic pe spate, mușcându-si din buze

cu tremur în barbă – capetele noastre
rase și plecate, peste norii care
vor prinde să fiarbă; tu, lent, peste toate

vino, claritate

rondelul ciupercilor culese (Andrei Doboș)

Clitocibe, amanite,
când prin pădurea udă mergi,
trosnind şi scârţâind pe crengi
şi must de frunze borhotite.

Pe scoarţe-s forme inedite,
structuri de stalagmite, negi.
Clitocibe, amanite,
când prin pădurea udă mergi.

Cu mâna n-o să le-nţelegi,
dulci parazite, saprofite,
căci mâna vrea doar să profite,
să le adune-n plasă, blegi.
Clitocibe, amanite.

Foc de lemne (Andrei Doboș)

Trec degete prin stratul de cenușă,
să văd dacă mai e vreun bob de jar
ce arde și-ar putea aprinde iar
grămezi de paie, suluri de pănușă.

Doar urme vechi și cioburi de mortar
sînt anii arși în vasul de la ușă,
bunicii toți, un unchi și o mătușă,
ca textul șters pe colțul ars de ziar.

Scîntei se-aprind și sar, trosnesc și ning,
din fulgi ce-aștern o pătură uscată,
înnăbușite pufăie, se sting.

De-aceea, cînd căldura se arată,
eu știu că vîlvătaia naște frig
și frigul naște foc încă o dată.

kos: un apéritif (Darius Brașov)


















(The Great Day of His Wrath – John Martin, 1853)

prunc-a frontierei, tronează în vis
sculptează în limb un haos-spetează
anunță-nceput de foc și extază
pornim către lumen cu pas circumscris

visul fentează și intră în stază
chemarea e-a nimfei cu gândul metis
la poartă ne-așteaptă un pui de comis
drum lin, călători, de-aici cu emfază

o, amygdala, în oază abate
în cosmos colos, în zare năframă
o, amygdala, venim ca un frate

semnului vrere trei magi te proclamă
aducem cu noi limbaj și sonate
aprinde-ne scurt, adoptă-ne-n flamă

botaniska (Maria Miruna Solomon)

ienupăr blând care îmi ieși în cale
să fie oare ascunzișul sacru
al prorocițelor imperiale
sub ale tale fire candelabru?

căci pe sub rododendroni în grădină
cu suspiciune-n glas am fost primită
deși am închinat floare alpină
în tristesse și-n intenție unită

dar iată că peste tărâm e viață
din fjord lunecă-n orizont corăbii
de sus lucește-ntreaga suprafață
și la apus pe creastă-i sfat de vrăbii

nu știu ce e dacă nu exaltare
după atâta timp prima-nnoptare

superglue (Luca Ștefan Ouatu)


-I feel like I’m losing all my leaves
Your leaves?
-Yeah
What do you mean?
-The branches and the wind and the rain.
I don’t know what’s happening anymore.
Do you know what’s happening?

dimineți cu ouă ochiuri
sori de care mă ascundeam
la umbra nucului citind
seri în care îmi arătam
dragostea cu mâinile lipite rostind
tatăl nostru lângă tine
crăciun după crăciun în care
făceai ceaun de porc pentru mine
și atâtea zile în care m-ai vegheat
chiar și după ce nu ai mai fost

zile în care am tânjit să-ți revii
în care tot ce mi-am dorit a fost
să ne strigi pe nume și să înțelegi
că lumea pe care ai construit-o
a rămas acolo așteptându-te

atâtea zile m-am rugat pentru tine
și tot atâtea zile am fost mihai sau grigore

florile se ofilesc când vine toamna
și își revin magic câteva luni mai târziu
cu asta în minte
m-am așezat ani la rândul seara
așteptând să vii să spui
tatăl nostru lângă mine
și tot atâtea zile am rămas
doar eu și tatăl încercând
să-mi spun că o să fie bine
cu mâinile lipite superglue

little bit (Luca Ștefan Ouatu)

când mă închid în mine
și îmi fac casă între organe
sufletul meu e un balcon cu termopane
de unde văd cum se adună
și se dărâmă de tot atâtea ori
lumea. lăsând în loc să crească
apusuri după semafoare
și după ele
iar balcoane
de unde toți urmărim oameni
fără să realizăm de fapt
cât suntem de expuși

prin geamuri razele de soare
căldura care încă nu dispare
lovind în sticlele de bere și în flori
mă-ntreb după ce aleargă
pe cer atâția nori

mă-ntreb câtă căldură
a rămas în tine
echivalentul a câți sori

2 RONDELE (Sorin Gherguț)

(metastoa)

gen și ce dacă nu-mi pot spune și ce dacă
a fost și n-a fost respectiv odată
ce mi-am dorit, ce mi s-a pus o pată?
mă duc să-mi iau a) gumă b) o geacă

k nastratin, dar mi se cam apleacă,
mai rup din mine, sanki, o bucată
gen și ce dacă nu-mi pot spune și ce dacă
a fost și n-a fost respectiv, vreodată?

ca vulpea care trece și, mirată:
„cînta un corb cîndva pe-această cracă“
îți spune și-i răspunzi de-ndată:
„cînta al rite, mereu aceeași placă“

gen și ce dacă nu-mi pot spune și ce dacă


(protozoa)

parazit nombrilist nesătul și inept
îmi dau unfriend ca tot eu să-mi cer prietenia
îmi cer prietenia, dar nu-mi mai dau accept
răspunsul, my friend (not), e psihoterapia

onest, magnanim, detașat, înțelept…
picată-i masca, gata șmecheria.
îmi dau unfriend ca tot eu să-mi cer prietenia
parazit nombrilist nesătul și inept

mai bag un gît de bere, mai trag un fum în piept
mai trebe 2 versuri să termin poezia
s-o pot posta pe fb & like-uri să aștept
mai trebe numai 1 și totu-i imperfect

parazit nombrilist nesătul și inept

To All It (Bogdan Vișan)

Angela Lane, “Mock Suns” – 2021 (oil on birch plywood, 100 x 145 mm)


cine vine să încânte, generează:
când pășești se și gudură încet fiii
dealului de primăveri – înspre amiază;
fiul scurtcircuitelor, nu te sfii

în fața adevărurilor nodale –
teritoriilor calde fragmentare.
orașe-n miniatură colo spre vale
unde să primești pâine, apă și sare

când ești uscat ca trunchiul pomului uscat,
în luminiș lăsat la soare cu ceilalți,
câteva zile după ce a fost tăiat.
cine vine să cânte, regenerați-l:

ești fiul forțos și ai brațele pline.
când ieși din casă, trage lumea la tine.


vacanțe (Raluca Boantă)

e prânz și stă pe foc de mult tocana
ecranul dă aiurea alte scene
blochezi glisând alerte și migrene
de jos auzi cum lent se umple vana

vânezi zvâcniri solare, nu troiene
să n-atingă bocancii doar membrana
într-un picior desculț să-nceapă goana
raliuri noi, extaze orășene

și în obraji se activează jena
cedezi frecvent atât de multor toane
și nu mai poți blama întruna gena

visând comté în boluri dolofane
și crème-brûlée to go pe lângă Sena
se arde-ncet mâncarea din castroane

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑