Mafia o anchetează pe Cătălina Stanislav

No description available.

Flo întreabă:
1. Care este istoricul și prezentul șampoanelor tale?
(eu după o copilărie de sampon la perniță juicy galben cu ou și verde cu urzică am trecut pe Head & Shoulders cu care am stat din devotament 20 și ceva de ani până să văd că nu e pont)

Cred că nu am discutat pe bune despre asta nici măcar cu prietenele mele. Nici nu știam că-mi doresc să vorbesc despre istoricul și prezentul șampoanelor mele. Ani de zile mi-am dorit doar șampoane care să miroasă frumos. Nu eram pretențioasă, aveam doar nevoi mai simple și-mi doream să cred că trec pe lângă cineva și părul meu miroase a caise sau cocos sau măr verde și ei își vor aminti asta. Mă rog, și voiam să strălucească, normal. Am avut apoi o fază de cruelty-free și vegan, lucruri la care mai sunt atentă și acum, dar nu mai stau să memorez lista brandurilor cruelty-free ca să pot să accesez din memorie chiar și brandurile din gray zone oricând la supermarket, acum îmi doresc doar să fie fără sulfați, am avut o reacție îndelungată la sulfați la un moment dat, care nu sunt 100% sigură că era de la sulfați, dar s-a oprit odată ce am renunțat, așa că nu risc, plus că am aflat între timp că oricum nu erau foarte ok – win-win.

2. Opinie nepopulară: trei cărți pe care îți pare rău că le-ai citit. 

Nu știu dacă-mi pare rău, dar clar puteam să trăiesc fără să fi citit The Bell Jar al Sylviei Plath, Portnoy’s Complaint al lui Philip Roth și Vrăjitorul lui Nabokov. Din literatura română, cred că puteam să nu citesc Adela de G. Ibrăileanu, Maitreyi de Eliade și cam orice altceva de Eliade.



Andrei întreabă:
1. Cine ești și pe cine iubești?

Sunt scriitoare și traducătoare, mi-a luat mult timp să pot să scriu/zic că sunt scriitoare și traducătoare, dar most of all sunt o fată în permanență îngrijorată, care își setează multe alarme ca să nu uite să-și ude plantele (pe care cumva tot uită să le ude) sau să-și ia vitaminele. Am legat niște prietenii puternice cu niște fete extraordinare în ultimii ani și pe ele le iubesc tare mult. Și pe cățelul meu, Carlo.

2. De unde vii și cum ai ajuns?

Din Sibiu, dintr-un cartier de blocuri urâțele unde am aflat prima dată că aș vrea să am doar prietene fete. Sunt tot în Sibiu, doar că stau într-un loc ceva mai drăguț și între timp am făcut niște detours în Scoția, Portugalia și Olanda.

3. Ai o practică poetică? Vrem să știm mai multe despre asta.
Nu prea știu. Obișnuiam să nu lucrez deloc pe textele mele și, când eram adolescentă, eram fascinată de scriitorii care spuneau în interviuri că nu își lucrează textele, însă lucrând la acest volum, am descoperit că asta îmi place cel mai mult, mai mult decât scrisul în sine. O ascultam pe Zadie Smith într-un podcast zilele trecute și chiar asta spunea, că asta e partea cea mai interesantă atunci când lucrezi la o carte, că procesul de scriere în sine e destul de dull și lonely.

4. Spuneai într-un interviu că poeziile din Nu mă întrerupe au fost scrise pe un fundal afectiv disforic. Cum vezi lucrurile acum? Crezi că poezia are potențial terapeutic (deopotrivă pentru scriitori și cititori) și ar trebui să discutăm mai mult despre asta?
Da, cred că poezia are potențial terapeutic. Mi se pare că se discută mult despre asta în abstract cumva, sau așa, pe filiera obosită a autonomiei esteticului. Cred că ar trebui să se discute despre potențialul terapeutic al poeziei în contextul cunoașterii situate, parțiale, pentru că acolo contează enorm vindecarea pe care o aduce poezia.



Vlad întreabă:
1. Aș vrea să aflu care sunt momentele de grație și creativitate din viața ta – există patternuri în jurul scrisului/poeziei?
Din păcate (sau din fericire, nu știu), scriu doar dacă mi se întâmplă ceva. Și mă duc la poezie doar în scop terapeutic. Știu cum sună, știu că e super obosit acest fenomen de poezie care salvează, cum ziceam și mai sus, dar așa e și la mine. Mă duc la poezie pe timp de criză, teamă, boală, instabilitate. Cred că poezia presupune să stay with the trouble, mai degrabă decât să încerci să uiți, ceea ce mi se pare frumos și cu adevărat vindecător. Și e probabil așa cum zicea și Audre Lorde, „poetry is not a luxury”, e firesc să te duci spre scris/citit poezie când vremurile sunt grele, dacă ești marginalizat, e cea mai puțin materială formă de producție literară, cea care poate fi consumată cu ușurință între alte lucruri pe care le facem în timpul zilei.

2. Spune-ne câteva cuvinte despre experiența traducerii din poeți de limbă engleză
Întotdeauna am simțit traducerile de poezie mult mai intim decât pe cele de proză, e un bond mai strâns acolo, între poet și traducător. M-am dus, cred, în principal spre poeți la a căror voce poetică poate că aspiram și eu, sau a căror voce se potrivea oarecum cu a mea, chiar dacă poate asta era evident doar pentru mine.

3. Proiecte de viitor pe ogorul literar?
Tocmai am lansat, alături de Ilinca Pop și Ruxandra Gîdei, ultimul număr din Z9Magazine, la care am muncit în ultimele luni din 2021 și care e despre literaturi migrante. E un număr emoționant și spectaculos la care am lucrat toate foarte mult și abia aștept să ajungă la oameni.

4. Există poete/poeți din România față de care te simți legată generațional? dacă da – câteva nume?
Da, dar mai degrabă pentru că am debutat aproximativ deodată și suntem deseori invitate la aceleași evenimente – Deniz Otay, Teona Galgoțiu, Elena Boldor.

5. Ce super-puteri ți-ai plăcea să ai?
Să mă pot teleporta.



Mihnea întreabă:
1. Cum arată o zi din viața Cătălinei Stanislav?
Am stat mult la întrebarea asta, pentru că încercam să îmi amintesc cum arătau zilele mele înainte de pandemie, nici nu reușesc să îmi amintesc. Nu mai pot să am niciun fel de rutină, zilele se desfășoară destul de haotic și lent în același timp. Sunt mai productivă noaptea decât ziua, așa că mă trezesc deseori foarte târziu. Încerc să mă țin de o dietă ok și să merg la înot de două ori pe săptămână, să mai ies la plimbări, să mai ies în oraș, dar petrec mult timp acasă.

2. Povestește-ne puțin despre dear lori maddox.
Poemele cu lori au venit în perioada în care simțeam că pot să scriu doar dacă mă adresez cuiva, că ce scriu trebuie să fie pentru cineva ca să aibă sens pentru mine, ca să aibă o utilitate, oarecum, asta a fost cea mai ușoară formulă pe care am găsit-o. Lori Maddox era o „groupie” cu o poveste de viață dificilă, de fapt, pe care eu probabil n-o înțelegeam foarte bine în momentul ăla, n-a fost o alegere foarte temeinic gândită, pur și simplu am scris un poem despre ea, pentru că citisem despre ea, și m-am decis să continui în aceeași formulă. Am căutat-o după #metoo, pentru că poveștile acestor fete, acum femei în vârstă chiar, sunt în continuare băgate sub preș sau luate drept un normal, pentru că se practica în lumea rock n roll-ului, pentru că a fi „groupie” era un fel de rol și atunci nu se mai uita nimeni la faptul că astea erau fete de 14-15 ani pe care Bowie sau Jimmy Page le chemau să îi spele pe spate în camera de hotel. Am găsit atunci o Lori Maddox de aprox 60 de ani care spunea că nu și-ar dori asta pentru fiica ei. Ca să revin la poeme, le-am strâns pe toate și au apărut într-o broșurică limited edition la editura indie a lui Sam Riviere, If a Leaf Falls Press, voiam să închei ciclul ăsta cumva și propunerea lui Sam a picat la fix.

3. Cât de important a fost Alt Lit pentru tine?
Nu știu cât de importanți au fost ei ca formulă poetică sau din punct de vedere estetic, ci ca formă de coagulare. Mi s-a deschis o lume întreagă atunci când am cunoscut-o pe Luna Miguel, în 2013, și am aflat de toată această rețea imensă de poeți pe care n-o știam. Aș putea să spun că fără ea (care nu e asociată cu Alt Lit), și fără numărul dedicat AltLit pe care l-am făcut cu echipa Z9 în 2014, poate că Festivalul Z9 n-ar fi existat.

4. Care e serialul tău soap opera preferat?
Ah, cred că Grey’s Anatomy, dar am o mică nostalgie și pentru One Tree Hill. Cumva ambele sunt rețeta perfectă: voiceover la început și final de episod, melodii de la The Cure sau Arcade Fire în puncte cheie, discursuri spontane pe care nu le-ar zice nimeni niciodată și SO MUCH drama.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑