Mafiei (Mihnea Bâlici)
Pe vremuri voltele trosneau corect—
rotițe-n angrenaj. Exactamente.
Substanță scursă-n paișpe eprubete,
nimic în plus, nimic fără efect,
nimic să scape minții vigilante
(excepție-n hazard și în afect).
Pe vremuri voltele trosneau perfect.
Acum sinapsele sunt mult mai lente.
Acum doar texte lungi, laborioase,
despre bunici și sat. Copilării
elastice, o carne fără oase,
ce-mi poartă sufletul peste câmpii.
Din amintirile prăpăstioase,
doar texte lungi, descrieri fistichii.
dia-sonetul Împărătesei (Ioan Coroamă)
îmi vreau fecioara înapoi în coastă
împărăteasă peste casa sacră
sacrificăm, și zi-le cum o să-ntoarcă
sacrificiul, să-l soarbă n-o să poată
urcă-te-n arcă fecioară curată
nimeni n-o să poată pe veci să tacă
în colțuri unde minciuna-i prea acră
și nu încap două glasuri deodată.
ne atingem când nu ne mai atingem
se stinge dorința ce nu-i limpede
n-asculta stingerea, căci ea te minte
bolovan pentru trăire-i ascunsul
(de vraja lui virgo), to proton kinoun
akineton, (nu te-ai ascuns îndeajuns)
ești primul mișcător nemișcat din om.
ne ungem mâinile cu sânge și gem,
geme dorința să-și verse sentințe
iar de-ascultat nici nu vrem, prinde-te
de mână și nu i te lăsa pradă
și nimeni n-o să poată ști de ce doar
pentru-mprumut cineva o să cadă
și nimeni n-o să poată simți solar.
timpanul mi te strigă ca-n canale,
chemat-ai fost și nu i te ascunde
te caută, răspunde-i la semnale
nu te prefă că undele-s mărunte
îmi vreau fecioara să o port în brațe
„ionuț, de mine griji te rog nu-ți face”
Către aer (Andrei Doboș)
Aer, o dulce aer, tânăr aer
cu nitrogen, amoniu şi oxid,
tu sui pe cerul satului, corvid,
fâşii din fumul moale de container
şi pungi subţiri de plastic, cîte-un flyer
electoral, în zbor, de la partid,
aduci miros de varuri şi carbid
şi sunete-ascuţite de bomfaier.
De trupul tău se-apropie cu teamă
un strop de moină care se topeşte.
Tu poţi să faci Atlanticul să geamă
şi-ntreaga biosferă te slăveşte,
iar orice lucru care se destramă
în focul tău slow motion se sfîrşeşte.
stanța (Florentin Popa)
câtă iubire și cât miligram ți-a
dăruit puterea să te disociezi?
un filigran de-absint și muguri verzi
filtre ce își îneacă rezonanța
să-ți spun că nu-năuntru stă substanța
și dac-ar fi, dispare când o vezi?
cu tine am putut să negociez
orice – mai puțin teama și distanța
“e toamnă” -ngân cu ultimul hulub
și, căprior călcând în pași de lup
ies dintre cabluri ca să-mi vin în fire
strâng spini rămași în palmele ce-i rup
când soarele și-a suferit ultimul trup
și nu e loc de altă devenire
Leave a Reply