Lo ferm voler qu’el cor m’intra (Arnaut Daniel)

Cînd vrerea-n piept îmi intră,
nu pot, prin grai s-o sfarme, nici cu unghii
cei prefăcuţi, ce pierd prin bîrfă suflet;
cu ram cum nu-i pot bate, nici cu vargă
pe-ascuns, pe-acolo unde n-am vreun unchi,
m-oi desfăta prin crîng sau în odaie.

Cînd cuget la odaie,
în care, vai! Ştiu că bărbat nu intră,
ba toţi îmi sînt mai rău ca fraţi sau unchi,
fior prin trup îmi trece, pînă-n unghii,
ca printr-un prunc ameninţat de vargă,
de teamă că ea nu mă are-n suflet.

Mă aibă-n trup, nu-n suflet,
şi pe furiş primească-mă-n odaie!
Mai tare gem, decît bătut de vargă,
că unde-i ea, al ei supus nu intră;
cu ea voi fi, cum carnea stă pe unghii,
şi nu mă iau după ortac sau unchi.

Nici cine cu-al meu unchi
fu soră, nu-mi răpi atîta suflet!
Precum lipite-s degete de unghii,
lipi-m-aş, dacă-ar vrea, de-a ei odaie.
Sînt, pentru-amorul care-n piept îmi intră,
ca-n mîna de voinic o biată vargă.

De cînd cresc flori din vargă
şi din Adam răsar nepoţi şi unchi,
amor înalt, cum cel ce-n piept îmi intră
nu cred vreun trup c-avu, sau e-n vreun suflet.
Oriunde-i ea, pe drum sau în odaie,
n-o pierd din ochi, nici negru sub unghii.

Simţirile-mi ca unghii
sînt prinse-n ea, cum coaja e pe vargă,
şi turn îmi e de-alint, palat, odaie;
fraţi nu-mi iubesc atît, nici neam, nici unchi,
şi-n rai primi-voi dublă plată-n suflet,
acolo vreun amant fidel de intră.

Vers mînă-Arnaut de unghii şi de unchi
cu voia ei, ce-n vargă pune suflet,
la al său Drag, har ce-n odaie intră.


(Traducere de Theodor Boşca)




Lo ferm voler qu’el cor m’intra
no’m pot ges becs escoissendre ni ongla
de lauzengier qui pert per mal dir s’arma;
e pus no l’aus batr’ab ram ni verja,
sivals a frau, lai on non aurai oncle,
jauzirai joi, en vergier o dins cambra.

Quan mi sove de la cambra
on a mon dan sai que nulhs om non intra
-ans me son tug plus que fraire ni oncle-
non ai membre no’m fremisca, neis l’ongla,
aissi cum fai l’enfas devant la verja:
tal paor ai no’l sia prop de l’arma.

Del cor li fos, non de l’arma,
e cossentis m’a celat dins sa cambra,
que plus mi nafra’l cor que colp de verja
qu’ar lo sieus sers lai ont ilh es non intra:
de lieis serai aisi cum carn e ongla
e non creirai castic d’amic ni d’oncle.

Anc la seror de mon oncle
non amei plus ni tan, per aquest’arma,
qu’aitan vezis cum es lo detz de l’ongla,
s’a lieis plagues, volgr’esser de sa cambra:
de me pot far l’amors qu’ins el cor m’intra
miels a son vol c’om fortz de frevol verja.

Pus floric la seca verja
ni de n’Adam foron nebot e oncle
tan fin’amors cum selha qu’el cor m’intra
non cug fos anc en cors no neis en arma:
on qu’eu estei, fors en plan o dins cambra,
mos cors no’s part de lieis tan cum ten l’ongla.

Aissi s’empren e s’enongla
mos cors en lieis cum l’escors’en la verja,
qu’ilh m’es de joi tors e palais e cambra;
e non am tan paren, fraire ni oncle,
qu’en Paradis n’aura doble joi m’arma,
si ja nulhs hom per ben amar lai intra.

Arnaut tramet son chantar d’ongl’e d’oncle
a Grant Desiei, qui de sa verj’a l’arma,
son cledisat qu’apres dins cambra intra.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑