două vilanele (Radu Nițescu)

Aș fi zis că sînt mai degrabă meteoriți
micuți, dar m-ai lămurit, pe acoperiș cad castane.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți,

alunecam pe rînd în gaura dintre paturi și-ți
tremurau mîinile în spasme spontane.
Aș fi zis că sînt mai degrabă meteoriți,

copacii ăia bătrîni erau vorbiți
să ai tu frisoane.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți.

Cînd ai ieșit să te plimbi, gîndăceii risipiți
te-au pupat, cum pupă bătrînii în biserici icoane.
Aș fi zis că sînt mai degrabă meteoriți,

după cum știți,
greșelile sînt umane.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți,

și zgomotele ne împingeau de la spate: haideți, ghiciți!
M-ai lămurit, pe acoperiș cad castane,
aș fi zis că sînt mai degrabă meteoriți.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți.

(din Dialectica urșilor, Casa de Editură Max Blecher, 2016)

Festival în pădure

De fiecare dată când ai spus de fiecare dată,
dar mai ales ultimele dăți, m-a luat cu frisoane.
Nu te mai cred, mă simt terminată

și vreau să ieșim odată din gloată
să ajung la cort să mănânc bomboane.
De fiecare dată când ai spus de fiecare dată

curba lui Gauss a devenit mai curbată.
Nu mai sunt așa multe șabloane.
Nu te mai cred, mă simt terminată

și am pierdut sticla cu apă plată
în zece episoade din patru sezoane
(de fiecare dată când ai spus de fiecare dată).

Mai e mult până la calea ferată?
O să visez sacadat, pe tronsoane.
Nu te mai cred, mă simt terminată

și mă fut în privirea ta rezervată,
am fost o campioană între campioane
de fiecare dată când ai spus de fiecare dată.
Nu te mai cred, mă simt terminată.

(din Satao, Casa de Editură Max Blecher, 2020)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑