Sextină (Ioan Coroamă)

Să vă împac pe toți aș vrea să se-ntâmple,
și apoi în fiecare weekend să vă fac compot,
să mă iubiți oricum, dar numai nu cu sânge,
să povestim despre pădure numai prin glasurile pădurii,
și peste tot în casă urmele unei prietenii curate să-nflorească,
ca atunci când omul recunoaște că doar plimbarea îl înalță,


Cum pe mine doar o îmbrățișare colectivă mă înalță,
și vreau ca-această-mbrățișare în mijloc de cabană să se-ntâmple,
radiații de lumină iernatecă trimise pe oameni să-nflorească,
și să-i învăț cum pot eu mai bine să bea nectar și compot,
iar ei să mă-nvețe bucuria existenței în adăpostul pădurii,
căci acolo unde bradul străjuiește cerul nu există sânge,


Pe toți aș vrea să vă feresc de spaimă și de sânge,
și să vă ofer ceaiul care pe lepros din agonie spre extaz îl înalță,
ca să vedeți cu ai voștri ochi necredincioși minunile pădurii,
și să vă-mpac pe toți aș vrea din nou să se întâmple,
să redevenim colectivul prietenesc, care săptămânal face compot,
cât timp așteaptă ca flora de interior să înflorească.


Să vă învăț să ne rugăm ca iertarea printre noi să-nflorească,
căci iertarea e cea care împiedică spontan o vărsare de sânge,
iubiți-vă și alintați-vă-ntre voi când în cabană beți compot,
și prețuiți compotul ca pe o formă materială a iertării, care vă înalță,
nu vă sfiiți să încercați a face împăcarea să se-ntâmple,
și nu uitați că împăcarea e cea mai trainică din vrăjile pădurii,


Pentru că nimeni nu vă vrea ajunși pe căile pădurii,
dar eu vreau ca încă din iarnă să ajutăm pădurea să-nflorească,
lângă mine vă vreau să lucram ca bucuria să se-ntâmple,
și să ne curățim de orice-a cauzat o pată imensă de sânge,
iar cum pe pădurar dulceața de conuri de pin îl înalță,
așa și pe noi să ne-nalțe cazanele alungite de compot.


Întreaga comunicare a empatiei pornește de la un pahar de compot,
și rezolvarea certurilor nu înseamnă decât o călătorie prin căile pădurii,
căile albe sunt străjerii care pe cel tulburat îl păzesc și-l înalță,
așa că nu mai fiți tulburați, iertați-vă și lăsați stihia din voi să-nflorească,
ca să vă țineți de mâini în lanț, ci nu să vă pătați de sânge,
să vă împac și să vă protejez pe toți aș vrea să se întâmple,


Îmbrățișarea ne înalță trupurile până la izvoarele cerești de compot,
să renunțăm la sfadă ca să se-ntâmple descântecele pădurii,
căci împăcarea vrem să-nflorească și să stârpească urmele de sânge.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑