Neuronii oglindă imită-n scăpărări impertinenţa.
Încerc să-ţi explic angoasa de a fi viu,
scintilaţie de-o clipă pe cerul siniliu.
Vidul absoarbe corp ceresc – materia: absenţa.
Modele climatice haosate înghit biosfera.
Sar scântei din piatra filozofală,
ştiinţă scrisă-n nisip, mare scofală.
Fantome înfometate drenează psihosfera.
Vis şi realitate rotesc una şi aceeaşi pală,
apartenenţa înfioară trupul, tandreţe şi lumină,
caliciu traversat de graţie, sepală cu sepală,
polenul unei lumi mai bune, aduse de-o vermină,
străluceşte o clipă, pe noi de noi înşine separă.
În noaptea senină, pui de arici visează şi suspină.
