ienupăr blând care îmi ieși în cale
să fie oare ascunzișul sacru
al prorocițelor imperiale
sub ale tale fire candelabru?
căci pe sub rododendroni în grădină
cu suspiciune-n glas am fost primită
deși am închinat floare alpină
în tristesse și-n intenție unită
dar iată că peste tărâm e viață
din fjord lunecă-n orizont corăbii
de sus lucește-ntreaga suprafață
și la apus pe creastă-i sfat de vrăbii
nu știu ce e dacă nu exaltare
după atâta timp prima-nnoptare
-I feel like I’m losing all my leaves
Your leaves?
-Yeah
What do you mean?
-The branches and the wind and the rain.
I don’t know what’s happening anymore.
Do you know what’s happening?
dimineți cu ouă ochiuri
sori de care mă ascundeam
la umbra nucului citind
seri în care îmi arătam
dragostea cu mâinile lipite rostind
tatăl nostru lângă tine
crăciun după crăciun în care
făceai ceaun de porc pentru mine
și atâtea zile în care m-ai vegheat
chiar și după ce nu ai mai fost
zile în care am tânjit să-ți revii
în care tot ce mi-am dorit a fost
să ne strigi pe nume și să înțelegi
că lumea pe care ai construit-o
a rămas acolo așteptându-te
atâtea zile m-am rugat pentru tine
și tot atâtea zile am fost mihai sau grigore
florile se ofilesc când vine toamna
și își revin magic câteva luni mai târziu
cu asta în minte
m-am așezat ani la rândul seara
așteptând să vii să spui
tatăl nostru lângă mine
și tot atâtea zile am rămas
doar eu și tatăl încercând
să-mi spun că o să fie bine
cu mâinile lipite superglue
când mă închid în mine
și îmi fac casă între organe
sufletul meu e un balcon cu termopane
de unde văd cum se adună
și se dărâmă de tot atâtea ori
lumea. lăsând în loc să crească
apusuri după semafoare
și după ele
iar balcoane
de unde toți urmărim oameni
fără să realizăm de fapt
cât suntem de expuși
prin geamuri razele de soare
căldura care încă nu dispare
lovind în sticlele de bere și în flori
mă-ntreb după ce aleargă
pe cer atâția nori
mă-ntreb câtă căldură
a rămas în tine
echivalentul a câți sori
(metastoa)
gen și ce dacă nu-mi pot spune și ce dacă
a fost și n-a fost respectiv odată
ce mi-am dorit, ce mi s-a pus o pată?
mă duc să-mi iau a) gumă b) o geacă
k nastratin, dar mi se cam apleacă,
mai rup din mine, sanki, o bucată
gen și ce dacă nu-mi pot spune și ce dacă
a fost și n-a fost respectiv, vreodată?
ca vulpea care trece și, mirată:
„cînta un corb cîndva pe-această cracă“
îți spune și-i răspunzi de-ndată:
„cînta al rite, mereu aceeași placă“
gen și ce dacă nu-mi pot spune și ce dacă
(protozoa)
parazit nombrilist nesătul și inept
îmi dau unfriend ca tot eu să-mi cer prietenia
îmi cer prietenia, dar nu-mi mai dau accept
răspunsul, my friend (not), e psihoterapia
onest, magnanim, detașat, înțelept…
picată-i masca, gata șmecheria.
îmi dau unfriend ca tot eu să-mi cer prietenia
parazit nombrilist nesătul și inept
mai bag un gît de bere, mai trag un fum în piept
mai trebe 2 versuri să termin poezia
s-o pot posta pe fb & like-uri să aștept
mai trebe numai 1 și totu-i imperfect
parazit nombrilist nesătul și inept
cine vine să încânte, generează:
când pășești se și gudură încet fiii
dealului de primăveri – înspre amiază;
fiul scurtcircuitelor, nu te sfii
în fața adevărurilor nodale –
teritoriilor calde fragmentare.
orașe-n miniatură colo spre vale
unde să primești pâine, apă și sare
când ești uscat ca trunchiul pomului uscat,
în luminiș lăsat la soare cu ceilalți,
câteva zile după ce a fost tăiat.
cine vine să cânte, regenerați-l:
ești fiul forțos și ai brațele pline.
când ieși din casă, trage lumea la tine.
e prânz și stă pe foc de mult tocana
ecranul dă aiurea alte scene
blochezi glisând alerte și migrene
de jos auzi cum lent se umple vana
vânezi zvâcniri solare, nu troiene
să n-atingă bocancii doar membrana
într-un picior desculț să-nceapă goana
raliuri noi, extaze orășene
și în obraji se activează jena
cedezi frecvent atât de multor toane
și nu mai poți blama întruna gena
visând comté în boluri dolofane
și crème-brûlée to go pe lângă Sena
se arde-ncet mâncarea din castroane
dublu haiku de creștere
un stat în rece
tragere de inimă
așa să creșteți
astfel se crește
tu ce-ai face cu mine
mi-a crescut nervul
dublu 2.0 haiku vina mea
vina camarad
e vina mea că o am
sunt vinovată
a cui e vina
m-am trezit cu vânătăi
avut-ai coșmar?
haiku cu dragoste de la mine
frunza e caldă
balta are ochii mici
mai mari ca ai mei
3.0 telepatie
am un sentiment
contest aglomerarea
nu știu ce să fac
gândim îmbinat
vom funcționa separat
mă doare capul
Indiferent dacă ești chioară sau ești chior
Te așteptăm oricând, cu drag, la Visionfix.
Te dezlegăm de un blestem – al dioptriilor
Căci la testări de ochi nu dăm vreodată chix.
Pe Iuliu Maniu 35, în Cluj, ajungi la noi ușor
Și-n B, pe Iacob Felix 99, ne găsești la fel de lax.
Și o să vezi ca vulturul când se aruncă-n zbor
Căci claritatea ți-o setăm pe modul max.
Să te ferești de Iudele cu marketing înșelător,
De alte optici ce te amăgesc cu mini prix,
Căci calitatea noastră depășește calitatea lor
Și te servim și dacă ai bugetul mare, mic sau fix.
Deci programează un consult doar pentru tine
Și hai la noi să ne privim cu bine!
*acest content e totalmente sponsorizat mergeți și spuneți că v-a trimis mafia
Mai știi, Doboș, cînd am împărțit un dormitor?
eram constipat, mi-era căcarea la reflux
eram îngrijorat, de obicei o dau ușor
nici nu contează că-i hazna, budă de lux
e superputerea mea, de cînd era să mor
după operație de la un maț prea lax
cînd împingeam fecalele, că vor, nu vor
nu din mușchi, doar cu mintea, ca la Oliver Sacks
dar atunci, la Arad, pe cînd sforăiai de zor
de părea că-ți pîrîie burtoiul de-Obelix
eu meditam în baie în mirosul de clor
și mă scremeam ca sonetele tale în x
(spre dimineață, mă jur, cum dormeai pe spate
trăgeai în aer lovituri ca la karate)
spune: când te oprești să îți vezi chipu-n apă
unde privești: în unde? la tine-n luciul ei?
gândește când te-apropii: ai îndrăzni sa bei?
iată: nu mai ești tu-n ceea ce stă să-nceapă –
poate, cu alge-n gene, un altul. oare-l vei
urni-n zadar spre tine și simți că-ți scapă?
lasă-te-ncet spre el – pleoapă spre altă pleoapă –
acum nu mai ești singur; și nici el. suntem trei
sunyata – spumă-n iarba în care-adormi în cot
o spaimă-n somn, ce-mpinge inima să bată –
ce s-a golit de sine se umple-apoi cu tot
ivește-ți mâinile de piatră fărâmată
urzeala voastră e jucăria unui mort
–
© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.