Eşti asemeni mie, dar ai mai multă energie (Andrei Dósa)











Neuronii oglindă imită-n scăpărări impertinenţa.
Încerc să-ţi explic angoasa de a fi viu,
scintilaţie de-o clipă pe cerul siniliu.
Vidul absoarbe corp ceresc – materia: absenţa.

Modele climatice haosate înghit biosfera.
Sar scântei din piatra filozofală,
ştiinţă scrisă-n nisip, mare scofală.
Fantome înfometate drenează psihosfera.

Vis şi realitate rotesc una şi aceeaşi pală,
apartenenţa înfioară trupul, tandreţe şi lumină,
caliciu traversat de graţie, sepală cu sepală,

polenul unei lumi mai bune, aduse de-o vermină,
străluceşte o clipă, pe noi de noi înşine separă.
În noaptea senină, pui de arici visează şi suspină.

beilă (Vlad Moldovan)


fiind sceptică
anima belșug își dă

privește timpul
capul delicat al trofeului
la copaia de la baia
în joc ești Alină
viața-mi tulburată
de a ta anină
și nu mă lăsa
prinde-mă de mână
cum se prinde o găină.

cine n-ar mai vrea
să-ți vadă și experieze
moartea, nașterea.

doar întreabă-i pe părinți
care-i noutatea
ce să simți ți-o vor da

acum poți pentru că ești
dintre lucrul nemărginit
mărul pârguit

tihna bolii mici (Raluca Boantă)












te-nduioșează când primești odihna lungă
și cum eviți să privești soarele în față
salt brusc din vină în lumină udă – ceață
ce bine-i să mai stai din când în când în dungă

să-i vezi pe alții cum se-ntorc voioși din piață
se-ntinde – din device-uri – spaima să te-ajungă
dar zăbovești un pic, te uiți ce au în pungă
și gândul, deși bun, se duce la verdeață

ce lene, ce răsfăț să stai cu mintea plată
și trivial te porți că s-a mai dus o vară
absurd, dar fără floare de salcâm uscată

cum îți închipui c-o să ai noapte ușoară
reduci resursele – folositoare odată
ce bucuros rămâi că-i toamnă și se ară

sextină (cypher Cătălin Șuteu, Lucian Brad, Claudiu Ioan Maftei, Luca Ștefan Ouatu, Ioan Coroamă, Florentin Popa)

o țară fără lumină ia dintr-o capsulă
pastila de tristețe de la nad1r_AZTECA
[user preatrist] ce bagă în disc drive busuioc,
iar xeroxuri scot ce simți mai bun și falafel.
sub vânătăi sursă de UVs un controlor
mă îndeamnă să conserv gălăgia la cap.

m-am visat vorbind cu supernOva, no cap
la ieșirea din club ca dintr-o capsulă,
aici, pe canapea, cu ură, în control. or,
tot răul spre bine te face oribil, azteca
sau orice alt trapper cu mintea falafel.
frate, haide să facem din rău busuioc!

botezat de gălăgie dar cu mir busuioc,
pistrui împreună gingași de ciupercă redcap,
te văd bulvers și lacrima doare. fa, la fel
iubirea e azi, ca și azi e mâine – o capsulă
primitoare de viață. sub oculta azteca
profeție, pattern avem toți, nimeni controlor.

nu mă căuta de marfă, domnule controlor
din mecca s-o aduci, pe lângă a mea e busuioc
un plic de univers turbat pus pe story de azteca
gata să aprindă automat băieți restart la cap
când totul e la fel, un om însingurat înghite o capsulă
iar lângă el băiat bazat mănâncă vesel falafel

patroane, ai lighioane cât un falafel,
ești trapper prins în trapă, domnule controlor,
te faci că-ți scapă, dar fugi cu o capsulă
direct în dormitor. ești un ateu cu busuioc
la pulă și-ți bagi supozitor-n curul din cap,
man tu nu ești Ian, o ocultecă ești Aztecă

fără voi, emisfera mea dreaptă e azteca
coborât la mega după backwoods și falafel
și nu știu cum altfel să dau tare liniștea-n cap
iar stânga e ian, trap de controller și controlor
vreau să dau control lor – flow-icoană cu busuioc –
celor ce intră-n joc: timpul e doar o capsulă

vino (Florentin Popa)


peste paharele de bere din care
a rămas doar spumă, peste furnicile
cu aripi de-o vară – și adolescenții
stând târziu pe-afară fiindcă doar acolo

pot fi împreună, peste pisicile
jumătate fiară, jumătate caier
buimăcit de lână; mâna căreia nu-i
vine peste mână să se lase-ntr-a mea

încă – cu sfială; peste ochii roșii
de plâns și de iarbă, capetele date
extatic pe spate, mușcându-si din buze

cu tremur în barbă – capetele noastre
rase și plecate, peste norii care
vor prinde să fiarbă; tu, lent, peste toate

vino, claritate

rondelul ciupercilor culese (Andrei Doboș)

Clitocibe, amanite,
când prin pădurea udă mergi,
trosnind şi scârţâind pe crengi
şi must de frunze borhotite.

Pe scoarţe-s forme inedite,
structuri de stalagmite, negi.
Clitocibe, amanite,
când prin pădurea udă mergi.

Cu mâna n-o să le-nţelegi,
dulci parazite, saprofite,
căci mâna vrea doar să profite,
să le adune-n plasă, blegi.
Clitocibe, amanite.

Foc de lemne (Andrei Doboș)

Trec degete prin stratul de cenușă,
să văd dacă mai e vreun bob de jar
ce arde și-ar putea aprinde iar
grămezi de paie, suluri de pănușă.

Doar urme vechi și cioburi de mortar
sînt anii arși în vasul de la ușă,
bunicii toți, un unchi și o mătușă,
ca textul șters pe colțul ars de ziar.

Scîntei se-aprind și sar, trosnesc și ning,
din fulgi ce-aștern o pătură uscată,
înnăbușite pufăie, se sting.

De-aceea, cînd căldura se arată,
eu știu că vîlvătaia naște frig
și frigul naște foc încă o dată.

kos: un apéritif (Darius Brașov)


















(The Great Day of His Wrath – John Martin, 1853)

prunc-a frontierei, tronează în vis
sculptează în limb un haos-spetează
anunță-nceput de foc și extază
pornim către lumen cu pas circumscris

visul fentează și intră în stază
chemarea e-a nimfei cu gândul metis
la poartă ne-așteaptă un pui de comis
drum lin, călători, de-aici cu emfază

o, amygdala, în oază abate
în cosmos colos, în zare năframă
o, amygdala, venim ca un frate

semnului vrere trei magi te proclamă
aducem cu noi limbaj și sonate
aprinde-ne scurt, adoptă-ne-n flamă

botaniska (Maria Miruna Solomon)

ienupăr blând care îmi ieși în cale
să fie oare ascunzișul sacru
al prorocițelor imperiale
sub ale tale fire candelabru?

căci pe sub rododendroni în grădină
cu suspiciune-n glas am fost primită
deși am închinat floare alpină
în tristesse și-n intenție unită

dar iată că peste tărâm e viață
din fjord lunecă-n orizont corăbii
de sus lucește-ntreaga suprafață
și la apus pe creastă-i sfat de vrăbii

nu știu ce e dacă nu exaltare
după atâta timp prima-nnoptare

superglue (Luca Ștefan Ouatu)


-I feel like I’m losing all my leaves
Your leaves?
-Yeah
What do you mean?
-The branches and the wind and the rain.
I don’t know what’s happening anymore.
Do you know what’s happening?

dimineți cu ouă ochiuri
sori de care mă ascundeam
la umbra nucului citind
seri în care îmi arătam
dragostea cu mâinile lipite rostind
tatăl nostru lângă tine
crăciun după crăciun în care
făceai ceaun de porc pentru mine
și atâtea zile în care m-ai vegheat
chiar și după ce nu ai mai fost

zile în care am tânjit să-ți revii
în care tot ce mi-am dorit a fost
să ne strigi pe nume și să înțelegi
că lumea pe care ai construit-o
a rămas acolo așteptându-te

atâtea zile m-am rugat pentru tine
și tot atâtea zile am fost mihai sau grigore

florile se ofilesc când vine toamna
și își revin magic câteva luni mai târziu
cu asta în minte
m-am așezat ani la rândul seara
așteptând să vii să spui
tatăl nostru lângă mine
și tot atâtea zile am rămas
doar eu și tatăl încercând
să-mi spun că o să fie bine
cu mâinile lipite superglue

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑