4 sonete BOMBĂ de la toată mafia

Mafiei (Mihnea Bâlici)

Pe vremuri voltele trosneau corect—
rotițe-n angrenaj. Exactamente.
Substanță scursă-n paișpe eprubete,
nimic în plus, nimic fără efect,

nimic să scape minții vigilante
(excepție-n hazard și în afect).
Pe vremuri voltele trosneau perfect.
Acum sinapsele sunt mult mai lente.

Acum doar texte lungi, laborioase,
despre bunici și sat. Copilării
elastice, o carne fără oase,

ce-mi poartă sufletul peste câmpii.
Din amintirile prăpăstioase,
doar texte lungi, descrieri fistichii.



dia-sonetul Împărătesei (Ioan Coroamă)

îmi vreau fecioara înapoi în coastă
împărăteasă peste casa sacră
sacrificăm, și zi-le cum o să-ntoarcă
sacrificiul, să-l soarbă n-o să poată

urcă-te-n arcă fecioară curată
nimeni n-o să poată pe veci să tacă
în colțuri unde minciuna-i prea acră
și nu încap două glasuri deodată.

ne atingem când nu ne mai atingem
se stinge dorința ce nu-i limpede
n-asculta stingerea, căci ea te minte

bolovan pentru trăire-i ascunsul
(de vraja lui virgo), to proton kinoun
akineton, (nu te-ai ascuns îndeajuns)
ești primul mișcător nemișcat din om.

ne ungem mâinile cu sânge și gem,
geme dorința să-și verse sentințe
iar de-ascultat nici nu vrem, prinde-te

de mână și nu i te lăsa pradă
și nimeni n-o să poată ști de ce doar
pentru-mprumut cineva o să cadă
și nimeni n-o să poată simți solar.

timpanul mi te strigă ca-n canale,
chemat-ai fost și nu i te ascunde
te caută, răspunde-i la semnale
nu te prefă că undele-s mărunte

îmi vreau fecioara să o port în brațe
„ionuț, de mine griji te rog nu-ți face”




Către aer (Andrei Doboș)

Aer, o dulce aer, tânăr aer
cu nitrogen, amoniu şi oxid,
tu sui pe cerul satului, corvid,
fâşii din fumul moale de container

şi pungi subţiri de plastic, cîte-un flyer
electoral, în zbor, de la partid,
aduci miros de varuri şi carbid
şi sunete-ascuţite de bomfaier.

De trupul tău se-apropie cu teamă
un strop de moină care se topeşte.
Tu poţi să faci Atlanticul să geamă

şi-ntreaga biosferă te slăveşte,
iar orice lucru care se destramă
în focul tău slow motion se sfîrşeşte.



stanța (Florentin Popa)

câtă iubire și cât miligram ți-a
dăruit puterea să te disociezi?
un filigran de-absint și muguri verzi
filtre ce își îneacă rezonanța

să-ți spun că nu-năuntru stă substanța
și dac-ar fi, dispare când o vezi?
cu tine am putut să negociez
orice – mai puțin teama și distanța

“e toamnă” -ngân cu ultimul hulub
și, căprior călcând în pași de lup
ies dintre cabluri ca să-mi vin în fire

strâng spini rămași în palmele ce-i rup
când soarele și-a suferit ultimul trup
și nu e loc de altă devenire

Un sonet de Miguel Hernández (tradus de Andrei Doboș)

IV

Me tiraste un limón, y tan amargo,
con una mano cálida, y tan pura,
que no menoscabó su arquitectura
y probé su amargura, sin embargo.

Con el golpe amarillo, de un letargo
dulce pasó a una ansiosa calentura
mi sangre, que sintió la mordedura
de una punta de seno duro y largo.

Pero al mirarte y verte la sonrisa
que te produjo el limonado hecho,
a mi voraz malicia tan ajena,

se me durmió la sangre en la camisa,
y se volvió el poroso y áureo pecho
una picuda y deslumbrante pena.

IV

Așa de-amară, lămâia aruncată
de mâna ta caldă și atât de pură;
nu i-a știrbit nimic din arhitectură,
însă amarul i l-am gustat îndată.

Cu o galbenă bătaie, dintr-o dată
lenea se prefăcu-n febrilă căldură
în sîngele meu, ce-a primit mușcătură
din boaba sînului, tare și umflată.

Habar n-aveai de viclenia mea cârcotaşă
cînd te-am privit, ţi-am căutat surîsul  
pe care scena lămîioasă îl furase,

Simţeam că sîngele îmi adormea-n cămaşă,
și că devine, spongios, de aur, pieptul
un cuib de patimi orbitoare şi tăioase.

(haiku suite) Sorin Gherguț

This image has an empty alt attribute; its file name is ghergut.jpg

(deconstruction)

contează sau nu
numărul de silabe?
probabil că nu

(reconstruction)

dar nu po să știi –
și de ce să riști? cît te
costă să numeri?

(bloody count)

5 la primărie
7 la prefectură
5 gone with the wind

sanitară (Mihók Tamás)

sunt bun cu miceliul i-am dat azi trei piste
părea prea singuratic în ardei
și prea sfios în lume să existe

mi l-am așezat strategic pe reviste
„papă propaganda ce o vrei”
i-am zis miceliului pe una dintre piste

și s-a extins pe paradisurile iehoviste
cât ai număra până la trei
miceliul vrând din lume să existe

ba chiar și iadului catolic să-i reziste
a reușit ca de-alde Dani încolțit de lei
miceliul pe a doua dintre piste

iar când a încetat să se mai miște
deja prinsese și pe sinaxare clei
miceliul vrând în lume să existe

așa îmi fúră devastate din reviste
dar și din cap abnobinabile idei
sunt bun cu miceliul i-am dat azi trei piste
părea prea sfios să-existe

sonet de apus (Dan Pleșa)

de ce-mi cere iubita s-o tot plimb? orașul
e putred și e hâd. trotuare sparte
de ierburi și de tufe. din blocuri nu a rămas decât talașul
și peste toate se-ntinde o liniște de moarte.

mai bine stăm acasă. o fortăreață
ticsită de averi. căci strâns-am-tot ce ne priește
șampanie, puști, vanghoghi, borcane cu dulceață
topaze și rubine. belșug. nimic nu ne lipsește.

de ce să ne plimbăm aiurea în blindata combi
și să ne furișăm de hoardele de zombie?
să stăm acasă în penumbra ca un veșmânt
să ne trăim iubirea putredă, de lume cât mai departe

căci ea și-a întrecut și cel mai aspru jurământ:
nici moartea nu ne mai desparte.

Trilogia Mafia (3 sonete de Mihnea Bâlici)

Leopardi

Dar uite, a-nflorit cireșul lângă LIDL!
Așa-nflorise și-n liceu, de când în urbii
Ninsese și în pojghiță-i prinsese bulbii:
Era c-o seară înainte să fiu single,

Abia ce își făcuse-un test de sarcină,
Pe care l-am scăpat pe gresia din baie
De mi-am simțit pe loc genuchii cum se-ndoaie
Și ochii-i adânciți de ură cum mă macină.

Oh, tinerețe, unde mi te-ai dus și te-ai ascuns!
Întreabă mari poeți de geniu, gen Petrarca.
Eu zic că foarte bine c-ai plecat, că mi-a ajuns,

Tot ce-am făcut a fost să-mi umplu singur barca
Cu apa unui fluviu-ntunecat, de nepătruns,
Numit Rușine. Uite, ochii îi sunt marca.









Ovidiu

Trecuse-aproape anul de când s-a sinucis.
Un post îi apăruse pe Facebook, din neant:
O trupă din Canare cu sunet discordant,
Găsită doar pe bandcamp în circuit închis.

Întâia piesă-n listă, de cincizeci de secunde,
E c-un yoghin albastru la poza de album.
Aș vrea să scriu Sonetul© și nu merge nicicum.
Fac poezii ca hobby și nu-mi prea ies profunde.

Ce prost comunicăm de niște ani încoace.
Din tot ce mi-am propus, nimic nu mai pot face,
Și poate că de aia se duce totu-n vid.

Ca moartea lui Ovidiu, de care-am vrut să scriu,
Dar m-a oprit o jenă: eu nici măcar nu-l știu,
Ce să vorbesc de asta? E un impuls stupid.









Blake

Proiectorul s-a oprit: no source found, ecranul mat.
Întins în pat, te uiți la cele două cuie
înfipte în perete. Nici măcar n-ai observat.
E un moment ciudat, în care nu știi, e sau nu e

real, visat, un semn că tot trecutul are sens?
Dar poți să juri că suprafața albăstruie
e însuși cerul din memorie, senin, imens;
iar cele două puncte negre-s pescărușii

pe care-i admirai pe plajă, linii de la Vans.
Realizezi: între birou și colțul ușii
e-acum această ramă-n care vrei să proiectezi

o viață dusă. E-un moment în care nici nu știi
și toți prietenii (căci ai ajuns să-i enervezi)
vor zice c-ai luat-o pe ulei: ecourile verzi.










frica zilei nu-i ştii funcţia (Andrei Doboș)

ţărmuri de trandafir chance operation mix

cerul
înfloreşte când
vacuolele întâmpină
şi bruiază
lumina analogică

frica zilei nu-i ştii funcţia
deci trecem pe lângă un hotel
ca nişte copii pe jumătate plini de droguri

lumina curge face săpături

pupilele din piept
se trezesc epuizate

pumnii mici ai boxelor
lovesc în membrane

dincolo nimeni (Ioan Coroamă)

când mă gândesc că voi muri cândva
și nimănui nu-i va păsa c-am fost un corp,
difuz, mereu ursuz în conversații de grup,
însă nu asta mi-ar anula identitatea, nici măcar
poziția mea de zoomer nomadic, de john-fiu-de preot,
n-ar cântări în siguranța a ceea ce aș fi fost altădată.

dar

când mă gândesc că voi muri cândva,
și nimănui nu-i va păsa c-am fost prezență,
peste tot în inimile oamenilor, la petreceri
sau prin sufragerii, cu zâmbetul pe buze,
oferind sprijin involuntar anecdotic,
fără s-aștept laude sau măcar vreo emoție unitară
din partea cuiva

dar

când mă gândesc că voi muri cândva
și nimănui nu-i va pasa că n-am ajuns
pe-un zgârie-nori, și toți vor crede c-am fost un depresiv,
când eu de fapt n-am fost decât synth-ul
care fluctua reverberație în funcție de emoticonul jucat,
iar jocul era uneori oprit, insă jocul era uneori pornit

dar

când mă gândesc că voi muri cândva
și fata asta ambigua n-ar apuca să mă afle,
cât să mi-l povestească pe gropius în 4 timpi,
încerc să cred măcar că mi-ar arunca cenușa
pe baker bridge road 68, fără să-nțeleagă
cine a fost copilul acesta dezasamblat, în stare să
asambleze pitch-uri a milioane de melodii

dar

când mă gândesc că voi muri cândva
și nimeni acolo să mă revizuiască,
să-mi ducă poza din aproape-n aproape,
și să m-amintească următorilor

iar

când mă-ntreb cum se va-nfățișa totul
și mă gândesc că voi muri cândva,

dincolo nimeni.

 

forță majoră (Maria-Miruna Solomon)

m-am dus la tine cu suta la oră
-ți luasem xannieuri un cadou stângaci
și-am trecut pe lângă mii și mii de maci
și-n mine superparanoia sonoră

dar lângă tine jur că-s fată liberă
m-am consultat cu-armate de insomniaci
mi-au zis că sigur tu nu te prefaci
și că-mpreună acționăm forță majoră

așa că zi de zi eu pun gând bun
pentru că floarea care moare aici crește acolo
și-mi exersez telepatia să îți spun

come with me to the lagoon
în liniște totală sub un halo
we’ll fuck and sleep till noon

somaesthesis – Alex Cosmescu

ce vreau dragoste
vreau liniște dragoste
vreau atingere dragoste și
stat întinși cu
dragoste încolăcindu-ne
membrele și
dragoste umplând
respirație după
respirație dragoste
grea adunată în fiecare
celulă țintuindu-ne
unul de altul

când mi-ai
zis mi s-au
răcit palmele și
am tremurat

te-am întrebat dacă
simți distanță

respirația mea s-a lungit și
s-a făcut foșnet

__

cum decizi ce
să crezi și ce nu

când corpul tremură plăcut da
când corpul tremură dureros nu

azi în mașină am
închis ochii mi-am
ținut palmele pe genunchi am
lăsat mintea să se
facă una cu trupul
fotoliul de piele e comod deși transpir și
nu vreau să transpir

__

ies să fumez și
mă uit când ai fost
ultima oară activă pe messenger

nu vreau să
fac nimic ce te-ar
încorda nu
vreau să fiu așa vreau
să mă așez pe
malul râului să
mă uit la rațe și șobolani

tot ce se întâmplă la distanță
construiește distanță

__

când mă
gândesc că te atingi cu
cineva vreau să
fiu în locul tău
să simt ce simți tu
sau în locul lui
să simt cu tine
să-mi trec vârfurile degetelor pe
claviculele tale sau să le
mișc în cercuri pe clitoris
să simt cum cineva își trece
vârfurile degetelor pe clavicule sau
le mișcă în cercuri pe clitoris

oriunde numai nu în
trupul ăsta fumând a doua
țigară fără filtru rulată la rând
cu telefonul în mână

ce e aici e singurul
lucru de care
nu ai cum să scapi

__

când nu știu ce să fac
fac același lucru
indiferent dacă
funcționează sau nu

cum numești pe cineva care face același lucru indiferent dacă funcționează sau nu
insistent
orb
obsesiv

a întreba același lucru ca formă de contact
continuu

ce știu –
obiectul nu e niciodată identic
în fluxul experienței ceva e
mereu înlocuit de altceva

ce știu –
suntem setați să vrem să fie
identic
când e plăcut

__

nu știu dragoste
ce mă face să tremur și
nu știu ce m-ar
face să mă opresc –

se adună o
durere în umărul drept și
un nod în gât și
palmele reci transpirate și
respirația întretăiată de
pauze lungindu-se și vocea ca
după răceală și
numesc asta tristețe și
încep să tremur mai tare –

ce faci când vrei
să dai sens
numești

când vrei să dai sens
când sensul nu e obvious dragoste

__

motanului roșcat din
curte nu-i
pasă de mine
se uită într-o
gură de canalizare deschisă

nici mie nu-mi
pasă de
mine – pleoapele se
încordează mă
încordez și în
mintea mea ne
atingem în scară și asta e
cum te-ai uita într-o
gură de canalizare deschisă

__

„lasă ce
vezi că a
pierit să
se ducă”

nimic nu a pierit totul se adună
se depozitează

faptul că mă ghemuiesc lângă
peretele rece se
face o deprindere a trupului
faptul că ne-am atins e o
deprindere a trupului și
tânjesc pentru că
e o deprindere a trupului
tânjesc pentru că ești cu
mine fără să
fii cu mine
scratch that
pentru că ai
rămas în mine când ai
plecat și
ești în mine fără să
fii lângă mine


agitația și
tremurul și nodurile în
gât sunt
felul trupului de a spune
nu alex nu ești ceea ce
crezi

când sunt ne-
mulțumit îmi
strâng buzele și-mi
întorc capul
îmi ridic ba un
umăr ba altul și-mi
întind degetele cu
palma ținută pe coapse

dacă aș
vedea asta dintr-o
parte n-aș
vrea să
fiu cu mine

tu cum de ai
vrut să fii cu
mine

sunt o deschidere care
naște deschidere până nu
mai sunt o deschidere care
naște deschidere

__

vuietul mașinilor e
la fel de continuu ca
picăturile de
ploaie ca
pulsația întâi în
brațul stâng apoi în
abdomen
migrează și e
fundalul pe care se
întâmplă tot

când mă
sprijin de
perete și tu
îmi desfaci cureaua
pulsația migrând dintr-o
parte a
trupului în alta e
fundalul

acum a
rămas doar fundalul și
se intensifică

__

tenișii mei sunt
uzi de la ploaie dar
nu mi-i scot
din poziția
în care m-am întins pe
fotoliu se
vede un fragment de
copac acoperit de
peretele casei
dacă ai fi în
locul meu ai vedea ce văd eu
dacă aș fi în
locul tău aș
închide ochii și m-aș
atinge

mintea se
face ghem și
sunt doar aici

__

m-ai adus într-un loc unde
dragostea ocupa fiecare
celulă și
acum distanța ocupă
fiecare celulă

a crea
distanță e
echivalent cu a
părăsi

dacă aș fi un
pisic aș
umbla după tine
așa mi-e rușine

__

mi-am
acoperit tot ce am
putut și m-am
așezat pe o bancă

gluga e prea liberă și
îmi ard urechile

răceala trasează
contururi pe
spatele meu
începe de jos și
acoperă
din ce în ce mai
mult

când merg ceea ce
îmi apare se face un
tunel

suficient spațiu cât să
trec dar
atât
__

tu mă
atingi – stăm
împreună în
scară pe întuneric și
tu vrei să-mi
fie bine –
tresărim la
orice zgomot îmi
strecor mâna sub
marginea rochiei tale lângă
stern
apoi afară rulez
două țigări
ce e
trupul iubit
care e
semnul după care îl
recunoști
vrei să-i fie bine și
simți asta în
fiecare celulă
vrea să-ți fie
bine și simți asta în
fiecare celulă
când unul se
simte bine fără să
fie sigur cum se
simte celălalt se
simte vinovat

__

„rabdă fii
tare”

nu pot trupul respinge de la
sine când zic
„fii tare” și
râd cât de
artificial sună e
ce ți-ar
spune un coach
cuvintele astea sar de pe
trupul meu ca o
minge de ping pong
lovită de perete când
mi le șoptesc

tot așa când zic în
șoaptă „rabdă”
nu nu rabd nu vreau
să rabd doar
aștept până
o să treacă
dacă zic
„rabdă” trupul se
încordează ca
atunci când sora
medicală zice
„n-o să doară deloc”
dacă zic
„lasă ceea ce e să
fie cât e tu doar
stai cu
asta oricât ar dura” se
face liniște și
fruntea se destinde

e din ce în
ce mai frig și
noaptea mă leagănă

__

am mers pe
jos până acasă drumul pe
care îl făceam
împreună ca să
stăm mai mult împreună și
nu m-am uitat în
mobil niciodată

__

căldura mă face să mă
încrunt când îmi
ridic fața și
pătrunde în trup

mă sprijin de
perete și e
bine când am ceva de
care să mă
sprijin

vreau să mă atingi și
între noi să nu fie
nimic doar
trupul tău atingând trupul meu și
liniște în care să
fim ambii
dragoste în care să
fim ambii

© MAFIA SONETELOR | Scrisul: e de argint, dar tăcerea e de aur.

Up ↑